„Cadou de Crăciun” din EAU pentru Franța: S-a semnat contractul pentru cea mai mare livrare externă de avioane Rafale

Nicolae Iordan |
Data publicării:
Sursă foto: Dassault Aviation
Sursă foto: Dassault Aviation

În cadrul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite au semnat un contract cu Franța pentru cumpărarea a 80 de avioane de luptă Rafale.

Înțelegerea este cea mai mare tranzacție pentru această aeronavă fabricată de compania "Dassault", după cea încheiată cu armata franceză, și vine după acordurile cu Grecia, Egipt și Croația din acest an.

Macron începe pe 3 decembrie o vizită de două zile în regiunea Golfului, care va mai cuprinde Qatarul și Arabia Saudită. Vizita vine într-un moment în care statele arabe din Golf și-au exprimat îndoielile cu privire la concentrarea Statelor Unite asupra regiunii, în pofida faptului că încearcă să cumpere mai multe arme de la principalul său aliat de securitate.

Președintele francez a stabilit o relație bună cu prințul moștenitor al Abu Dhabi-ului, șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan. Investițiile circulă între ambele țări, iar Parisul are o bază militară permanentă în capitala Emiratelor Arabe Unite.

 

Rafale pentru EAU, „cadoul de Crăciun al președintelui”. Contract pentru 80 de avioane

 

În urmă cu câteva zile, consilierul diplomatic al președintelui Emiratelor, Anwar Gargash, a afirmat, ca răspuns la întrebarea dacă Abu Dhabi va cumpăra acest avion de luptă: "Nu vreau să stric cadoul de Crăciun al președintelui". Președinția franceză a refuzat să confirme sau să infirme înțelegerea, iar Dassault nu a putut fi contactat pentru comentarii.

Președinția franceză, joi, s-a rezumat doar să transmită într-un buletin referitor la agenda lui Macron, că acesta “va participa la o ceremonie de semnare cu șeicul Bin Zayed, la Expo 2020 Dubai", vineri.

Contractul a fost semnat pentru 80 de avioane Rafale.

Negocieri periodice privind avioanele de luptă Rafale sunt în desfășurare de mai bine de un deceniu. Abu Dhabi a respins public oferta Franței de a-i vinde 60 de avioane Rafale în 2011, declarând că "nu este competitivă și practică". Abu Dhabi are deja avioane de război franceze Mirage.

Surse din apărare consideră că Rafale pot înlocui flota Mirage 2000, dar este puțin probabil să fie un înlocuitor pentru aeronava de luptă americană F-35.

Va fi un semn al intoleranței Emiratelor Arabe Unite față de reticența Congresului SUA de a aproba acordul F-35, pe fondul preocupărilor cu privire la relațiile statului arab cu China, inclusiv răspândirea tehnologiei din generația a cincea a companiei chineze Huawei în țara din Golful Arab.

 

Presa franceză a intuit că acordul pentru Rafale se va semna în timpul vizitei lui Macron

 

Săptămânalul francez "Challenge" specializat în economie și afaceri a relatat pe 19 noiembrie că discuțiile dintre cele două părți sunt într-un stadiu avansat pentru a cumpăra între 30 și 60 de avioane și că un acord ar putea fi încheiat în timpul vizitei lui Macron. Qatarul vecin a cumpărat deja aeronave Rafale.

Grupul Dassault urmărește de mai bine de 12 ani să încheie acordul Rafale cu Emiratele Arabe Unite. Pentru a-și îndeplini acest deziderat, grupul a încheiat un parteneriat cu companii din Emirate precum Baynunah Aviation Technology, condusă de Khalid Al Buainain, fostul comandant al Forțelor Aeriene din Emiratele Arabe Unite între 1998 și 2005.

Alături de Airbus Group, Lockheed Martin și Thales Group, Dassault are acum un parteneriat cu Global Aerospace Logistics (GAL), o companie din Emiratele Arabe Unite dedicată întreținerii aviației, care este acum integrată în grupul cvasi-guvernamental Edge. Acesta din urmă este un holding pentru produse și arme de apărare în Emiratele Arabe Unite.

Din aprilie 2020, GAL este condus de fostul ofițer al armatei Emiratelor Arabe Unite, Mohammed Al-Khamiri, și este susținut de Rodrigo Torres, consilier al grupului Dassault, fost vicepreședinte al Renault și director financiar al Edge.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel