Căderea Mariupolului distrus în proporție covârșitoare de asediul Rusiei. Ucraina a pierdut accesul la Marea Azov

Darius Muresan |
Data publicării:
Mariupolul, suspus unui asediu fără precedent după cel de-al doilea Război Mondial de către trupele de ocupație ale Federației Ruse. Sursă foto: Azov Regiment Press Service via Reuters
Mariupolul, suspus unui asediu fără precedent după cel de-al doilea Război Mondial de către trupele de ocupație ale Federației Ruse. Sursă foto: Azov Regiment Press Service via Reuters

Ucraina a pierdut "temporar" accesul la Marea Azov, a anunţat vineri seara Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce forţele ruse strâng laţul în jurul Mariupol (sud-est), principalului port ucrainean la Marea Azov, relatează Agerpres, care citează Reuters.

"Ocupanţii au reuşit parţial să obţină succes în districtul de operaţiuni Doneţk, privând temporar Ucraina de acces la Marea Azov", indică Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat.

Ministerul nu precizează în text dacă forţele ucrainene au redobândit ulterior accesul la mare.

Rusia anunţase vineri seara că forţele sale "strâng laţul" în jurul Mariupol, unde se estimează că 80% din spaţiul locativ a fost avariat, iar sute de locuitori erau prinşi sub dărâmăturile unui teatru bombardat de trupele ruseşti.

Armata rusă declarase că a reuşit să intre în oraş şi că lupte s-ar da chiar în centrul oraşului Mariupol, asediat de zile întregi, conform purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, citat de AFP.

Preluarea controlului asupra Mariupol ar constitui un important punct de cotitură în conflict şi ar permite Rusiei să asigure continuitate teritorială între forţele sale venite din Crimeea anexată (sud) şi trupele din Donbas (est), acesta constituind un punct-cheie pentru controlul Crimeei şi accesul la Marea Neagră.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel