Brigadă Stryker a SUA, în zona Mării Neage pentru descurajarea unei eventuale acțiuni a Rusiei

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Mark Esper a anunțat desfășurarea Brigăzii Stryker a SUA în zona Mării Negre.

Mark Esper anunța încă din 29 iulie schimbări ale pozițiilor trupelor americane în Europa în contextul în care SUA vor redisloca o parte din trupele sale din Germania:

„Ce facem este să mutăm forțele din Europa centrală – Germania, unde erau staționate de la Războiul Rece, de când ne-am deplasat acolo la începutul anilor ’80, iar acum ne mutăm – urmăm, în multe privințe, granița de est, unde se află cei mai noi aliați ai noștri. Așadar, în regiunea Mării Negre … Acesta este motivul pentru care este o structură strategică care îmbunătățește disuasiunea, consolidează aliații, îi asigură“, preciza Esper.

Totodată, Esper a indicat recent că Pentagonul intenționează să desfășoare o brigadă Stryker în Marea Neagră.

Amintim că DefenseRomania anunța încă din 4 august, în exclusivitate, faptul că se vehiculează că o brigadă Stryker ar putea fi desfășurată în România.

Cei de la True Story Project scriu că această mișcare va fi cea mai mare desfășurare a Armatei SUA în regiunea Mării Negre și va marca o nouă dezvoltare în postura de apărare a SUA de-a lungul flancului estic al NATO. După cum a menționat Esper în conferința de presă, aceste unități ne vor „oferi o prezență de durată pentru a spori disuasiunea”.

Până în prezent, prezența NATO în Marea Neagră a fost minimă, în ciuda invaziei rusești și a anexării Crimeei în 2014.

Prin desfășurarea unei brigade Stryker în Marea Neagră, Statele Unite ar oferi mai mult decât o mică putere de reacție prin oferirea forțelor americane de capabilități de combatere și mobilitate pentru a acoperi rapid o porțiune extinsă în regiunea Mării Negre. O brigadă Stryker este echipată cu o mulțime de forțe care inclusiv rachete anti-tanc Javelin și sistem de apărare aeriană SHORAD, mai precizează sursa citată.

Desfășurarea unei brigade Stryker din SUA în România va ajuta enorm la consolidarea poziției NATO în Marea Neagră și va trimite un semnal puternic președintelui Putin că orice plan viitor de a se muta mai adânc în Ucraina ar putea provoca un răspuns militar al SUA, conchid cei de la True Story Project.

CITEȘTE ȘI: Noul desen al prezenței US Army în Europa: În România ar putea ajunge brigada Stryker iar Polonia va plăti ea costurile prezenței SUA

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel