Bonjour Franța, goodbye America? Europa, România și de ce umbrela nucleară franceză deasupra Europei e mai mult o declarație politică | Ștefan Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic

stefan-popescu_61425500
Stefan Popescu / freepik
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 04 aprilie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.

Emisiunea „Obiectiv EuroAtlantic” este difuzată de DefenseRomania în fiecare săptămână, în ziua de vineri, începând cu ora 11:00. Invitatul lui Tudor Curtifan din această ediție a podcastului este analistul Ștefan Popescu.

Ștefan Popescu este doctor în istoria relaţiilor internaţionale contemporane al Universităţii Paris 1 – Sorbona (Summa cum laude). A fost Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Externe al României.

Subiectul podcastului va fi poziționarea Europei și Franței, ca motor al bătrânului continent, în raport cu turbulențele provocate de noua administrație Trump 2.0. Europa, încotro?

Podcastul va analiza și consecințele conflictului economic dintre SUA și aliați după tarifele fără precedent anunțate de Washington, dar și modul în care Franța se propune ca principala forță pentru contrabalansare a politicii americane în Europa. O postură pe care Franța o adoptă din perioada Războiului Rece.

Toate aceste schimbări geopolitice care se întâmplă în lume cu o viteză uluitoare și care rescriu arhitectura de securitate vor fi analizate și din perspectiva României, inclusiv în dosare „grele” precum războiul din Ucraina.

Nu în ultimul rând va fi abordată umbrela nucleară franceză. Podcastul va încerca să explice de ce un astfel de concept e mai mult retorică politică și e foarte greu de implementat, nu doar din punct de vedere tehnic, logistic cât și juridic.

Alte știri de interes
x close