Bombardiere rusești capabile să transporte arme nucleare, detectate în apropierea Finlandei. Imaginile, surprinse acum câteva zile

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Bombardiere strategice de tip Tu-160 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse.
Bombardiere strategice de tip Tu-160 aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse.

Bombardere capabile să transporte rachete de croazieră și arme nucleare strategice, au fost active în războiul ucrainean de când Moscova a invadat în februarie.

Firma israeliană de informații ImageSat International (ISI) a detectat o „prezență neregulată” a bombardierelor strategice rusești Tu-160 și Tu-95 desfășurate pe baza aeriană Olenya, lângă Finlanda, scrie JPost.

Conform imaginilor prin satelit realizate de companie, patru Tu-160 au fost detectate pe 21 august și trei Tu-95 pe 25 septembrie. Publicația israeliană notează că pe 12 august nu existau bombardiere strategice prezente la baza aeriană.

„În urma modelelor generate de sistem reieste faptul că baza aeriană Engels este posibilul punct de decolare al bombardierelor strategice detectate în baza aeriană Olenya”, se arată în raport.

Baza aeriană Engels găzduiește singurele bombardiere strategice ale Rusiei staționate în apropierea Ucrainei și este baza Regimentului 121 de Aviație pentru Bombardiere Grele (121 TBAP) care operează Tu-160 și Tu-95.

Bombarderele, capabile să transporte rachete de croazieră și arme nucleare strategice, au fost active în războiul ucrainean, de când Moscova a pornit invazia, pe 24 februarie. Pe tot parcursul războiului împotriva Ucrainei, Forțele Aeriene Ruse nu au reușit să câștige superioritatea aeriană și au pierdut numeroase avioane. 

Patru TU-160 și trei TU-95 detectate de firma israeliană de informații ImageSat International (credit: IMAGESAT INTERNATIONAL)

Deși nu este clar de ce bombardierele au fost dislocate la această bază aeriană, informațiile au fost făcute publice în timp ce președintele rus Vladimir Putin continuă să amenințe Occidentul că ar putea folosi arme nucleare strategice, inclusiv după ce a anunțat o mobilizare parțială în țară, spunând că „acesta nu este o cacealma.”

Baza aeriană Olenya este situată în Peninsula Kola, lângă Murmansk. Acesta găzduiește Flota de Nord a Rusiei și un număr semnificativ de arme și echipamente militare, inclusiv arme nucleare tactice și strategice.

Potrivit datelor publicate în cadrul Tratatului de reducere a armelor New START dintre Moscova și Washington, Rusia are 5.977 de focoase nucleare pentru forțele sale strategice.

Baza aeriană este, de asemenea, o bază aeriană majoră a Rusiei, cu o capacitate de atac enormă, care ar trimite un semnal către Statele Unite și NATO. Baza este, de asemenea, în afara razei de acoperire a armamentului ucrainean care a lovit bazele aeriene ruse cu armament livrat de Washington și alte națiuni europene.

Purtătorul de cuvânt al serviciilor secrete militare ale Ucrainei, Vadym Skibitsky, a declarat marți într-un interviu pentru The Guardian că Kievul evaluează ca „foarte mare” amenințarea ca Moscova să folosească arme tactice împotriva țării.

Potrivit lui Skibitsky, loviturile tactice ar viza probabil locații de-a lungul liniei frontului, unde există un număr mare de oameni, echipamente, precum și centre de comandă și infrastructură critică.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel