Bogdan Aurescu: România, dispusă să găzduiască un Centru euro-atlantic în domeniul rezilienţei NATO

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a pledat marţi, la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor NATO, pentru iniţierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic al Alianţei, dar şi pentru înfiinţarea şi găzduirea de către România a unui Centru euro-atlantic în domeniul rezilienţei.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Bogdan Aurescu a participat la prima sesiune din cadrul reuniunii miniştrilor de externe din statele membre NATO, care se desfăşoară, în format videoconferinţă, în perioada 1-2 decembrie.

,,Discuţiile în format aliat au debutat cu un schimb de opinii cu cei doi co-preşedinţi ai Grupului de experţi, pe tema procesului de reflecţie privind consolidarea dimensiunii politice a NATO. Aceştia au prezentat principalele concluzii ale raportului elaborat de către Grup, conform mandatului stabilit de şefii de stat şi de guvern la Summit-ul NATO de la Londra din decembrie 2019. Evidenţiind că Alianţa va avea un rol sporit într-un mediu de securitate în continuă schimbare, grupul de experţi apreciază că este necesar ca NATO să se adapteze în permanenţă la cerinţele de securitate şi să îşi consolideze rolul de principal for politic pentru discutarea provocărilor strategice şi geopolitice care vizează comunitatea occidentală", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, Bogdan Aurescu a evidenţiat că România va susţine şi se va implica activ în procesul de reflecţie din cadrul Alianţei - NATO 2030 - gestionat de Secretarul general şi care va fi subsecvent activităţii Grupului de experţi, menit să conducă la o veritabilă viziune strategică asupra profilului NATO. Şeful diplomaţiei române a subliniat că o atenţie specială trebuie acordată, în continuare, consolidării rolului NATO, reafirmării rolului central al legăturii transatlantice pe baza principiilor coeziunii, unităţii şi solidarităţii aliate, precum şi revitalizării parteneriatelor NATO din perspectiva continuării politicii uşilor deschise.

,,Faţă de modificarea parametrilor mediului internaţional de securitate de la adoptarea Conceptului Strategic al Alianţei de la Lisabona (2010), a pledat pentru iniţierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic al NATO. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a salutat accentul pus de raportul Grupului de experţi pe importanţa rezilienţei Aliaţilor şi a Alianţei, NATO fiind în măsură să asigure cadrul necesar pentru facilitarea eforturilor naţionale în acest sens. Astfel, a evidenţiat că România este pregătită să sprijine activ eforturile pe acest palier", precizează MAE.

În acest context, ministrul român a anunţat, în conformitate cu aprobarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Ludovic Orban, intenţia României de a înfiinţa şi găzdui un Centru euro-atlantic în domeniul rezilienţei, temă considerată prioritară pentru perioada următoare.

Un alt subiect abordat în cadrul discuţiilor a fost legat de relaţiile cu Rusia, Bogdan Aurescu subliniind importanţa continuării eforturilor de asigurare a descurajării şi apărării aliate, precum şi continuarea sprijinului pentru partenerii din Vecinătatea Estică, pentru a susţine consolidarea rezilienţei acestora faţă de presiunile interne şi externe cu care se confruntă. De asemenea, a accentuat şi argumentat asupra necesităţii ca tema conflictelor prelungite sau îngheţate din regiunea Mării Negre să beneficieze de atenţie sporită pe agenda NATO, acestea fiind utilizate pentru afectarea stabilităţii regionale şi a securităţii euroatlantice.

,,În ceea ce priveşte Afganistanul, ministrul român al afacerilor externe a reiterat sprijinul pentru procesul de pace şi speranţa că un acord de pace va putea fi atins în curând. A exprimat îngrijorare cu privire la dezvoltările recente în plan securitar. Evidenţiind că NATO reprezintă o ancoră de predictibilitate pentru această ţară, a subliniat importanţa unei coordonări strânse între aliaţi cu privire la viitorul prezenţei militare aliate în Afganistan, apreciind că orice decizie pe subiect trebuie să ţină cont de evoluţiile din teren, precum şi ţinând cont de responsabilitatea asigurării stabilităţii şi securităţii în ţară şi în regiune", se mai menţionează în comunicat.

Reuniunea miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre NATO va continua miercuri cu două sesiuni de lucru, la care vor participa şi unele state partenere ale Alianţei. Oficialii vor aborda securitatea în regiunea Mării Negre şi vor avea un schimb de opinii privind China, informează MAE.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel