SUA testează terenul în Asia Centrală. Kazahstanul, prima etapă din turneul lui Blinken

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a sosit marți, 28 februarie, în regiunea Asiei Centrale, pentru a se întâlni cu oficiali din toate cele cinci foste republici sovietice.

Vizita lui Blinken în capitalele Kazahstanului și Uzbekistanului marchează prima sa vizită în Asia Centrală în calitate de șef al diplomației în administrația Biden.

Kazahstanul, deși oficial un aliat ferm cu Rusia, atât prin organizația militară OTSC, cât și prin Uniunea Economică Eurasiatică, precum și faptul că Rusia este cel mai mare partener comercial al său, construiește o politică externă multidirecțională, care a fost dinamizată de războiul din Ucraina.

Astana dezvoltă astfel relații bilaterale puternice atât cu SUA, cât și cu China vecină.

Pentru aceste două țări, Kazahstanul are o importanță energetică deosebită, iar numeroase companii petroliere occidentale (în primul rând americane și britanice) operează activ în sud-vestul acestor țări, bogat în petrol. La momentul embargoului occidental asupra importului de petrol rusesc, Kazahstanul a apărut ca un partener important pe acest segment, în special pentru Germania.

Secretarul de stat al SUA s-a întâlnit marți cu liderii din Asia Centrală, în timp ce Washingtonul urmărea un angajament mai profund cu fostele republici sovietice din regiune în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, după care va merge în capitala uzbecă, Tașkent.

Oficialii americani spun că administrația Biden și-a intensificat angajamentul în regiune într-un efort de a demonstra beneficiile unei cooperării cu SUA într-o regiune care se confruntă cu consecințele economice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Blinken a reiterat, la Astana, că Washingtonul sprijină suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Kazahstanului, care și-a câștigat independența față de Moscova în 1991.

Rusia și Kazahstanul au cea mai mare graniță terestră din lume, iar unii kazahi sunt îngrijorați de securitatea țării, mai ales că Kazahstanul are cel mai mare număr de ruși în țările din fosta Uniune Sovietică, după Ucraina.

După cum a relatat presa rusă, președintele Tokaev și secretarul de stat american Blinken s-au întâlnit deja la Astana.

„Aș dori să profit de această ocazie pentru a ne exprima recunoștința pentru sprijinul continuu și puternic al Statelor Unite pentru independența, integritatea teritorială și suveranitatea noastră.” – a spus președintele Kazahstanului.

Vorbind despre cooperarea economică, Tokayev a subliniat că Statele Unite ale Americii sunt unul dintre cei mai mari investitori din Kazahstan, cu o investiție totală de peste 62 de miliarde de dolari.

El a salutat eforturile SUA de a extinde cooperarea în format C5 + 1, subliniind importanța organizării unei reuniuni a liderilor de afaceri externe ai țărilor din Asia Centrală și ai SUA la Astana.

La finalul conversației, oaspetele american a lăudat transformările politice și economice din Kazahstan.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel