Belarusul susține că Ucraina a lansat rachete S-300 în direcția sa în timpul atacului rus. Ambasadorul Ucrainei, convocat de urgență / Kievul nu exclude o provocare a Rusiei

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sistem S-300 al Armatei Ucrainei. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Kiev
Sistem S-300 al Armatei Ucrainei. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Kiev

Belarusul l-a convocat joi pe ambasadorul ucrainean la Minsk pentru "a protesta împotriva unui tir cu rachetă" S-300 "de pe teritoriul Ucrainei în direcţia celui al Belarus", pe care Ministerul Apărării belarus a anunţat mai devreme că l-a interceptat în regiunea Brest, relatează Agerpres, care citează AFP şi Reuters.

"Partea belarusă a cerut desfăşurarea imediată a unei anchete aprofundate privind consecinţele acestui tir cu rachetă, pedepsirea celor responsabili şi luarea de măsuri globale pentru a împiedica pe viitor astfel de incidente, care ar putea avea consecinţe catastrofice", a precizat diplomaţia belarusă într-un comunicat.

Ministerul Apărării din Belarus a anunţat că a doborât o rachetă ucraineană S-300 joi dimineaţă, în timpul unuia dintre cele mai ample atacuri cu rachete ale Rusiei asupra Ucrainei de la începutul războiului.

Comisarul militar al regiunii Brest, Oleg Konovalov, a minimalizat incidentul într-o înregistrare video postată pe social media de agenţia de ştiri de stat BelTA, afirmând că localnicii "nu au absolut nimic de care să se teamă". "Din nefericire, astfel de lucruri se întâmplă", a adăugat el în postare.

El a comparat incidentul cu cel din noiembrie, când o rachetă S-300 trasă de forţele aeriene ucrainene a ajuns pe teritoriul Poloniei, provocând temeri privind o escaladare a conflictului care au fost rapid dezamorsate.

Un purtător de cuvânt militar ucrainean a recunoscut că racheta este una ucraineană rătăcită, precizând că incidentul "nu este nimic ciudat, ci rezultatul apărării aeriene" şi ceva care "s-a întâmplat nu o singură dată".

Ucrainenii vor să investigheze căderea rachetei lor în Belarus, nu exclud provocarea

 

Ucraina este pregătită să participe la ancheta incidentului care s-a petrecut joi pe cerul deasupra Belarusului. De asemenea, dorește să invite experți din țări care nu sunt asociate cu sprijinul Rusiei.

„Partea ucraineană este conștientă de eforturile disperate și persistente ale Kremlinului de a trage Belarus în războiul său agresiv împotriva Ucrainei”, a declarat Ministerul ucrainean al Apărării.

Ukrainska Pravda a declarat că ucrainenii nu exclud o provocare deliberată din partea Rusiei, care „a determinat o astfel de traiectorie pentru rachetele sale, astfel încât eventuala doborare a acestora să aibă loc în spațiul aerian de deasupra teritoriului Belarus.

S-300 este un sistem de apărare aeriană din era sovietică utilizat atât de Rusia, cât şi de Ucraina.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel