Avioanele F-35 ale Forţelor Aeriene Italiene vor participa la misiunile de poliție aeriană ale NATO în România

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Potrivit unui comunicat al Comandamentului Aerian Aliat al NATO, avioanele de vânătoare F-35 ale Forțelor Aeriene Italiene se vor alătura avioanelor de luptă Eurofighter Typhoon cu care piloții italieni asigură în prezent misiunile de poliție aeriană ale NATO în România.

Comandamentul Aerian Aliat al NATO a precizat, ieri, că avioanele de generația a V-a ale Forțelor Aeriene Italiene vor opera de la Baza Aeriană Amendola (Foggia) - unde sunt desfăşurate în acest moment - pentru a proteja spațiul aerian al Alianței. Avioanele F-35 ale Forțelor Aeriene Italiene se vor coordona pentru a lucra fără probleme alături de aeronavele Typhoon EF2000 desfășurate în prezent de Italia în România.

Cu alte cuvinte, nu vorbim de o desfăşurare prorpiu-zisă a aeronavelor italiene F-35 în România, deoarece acestea vor opera de la Baza Aeriană Amendola. Astfel, la ordinul Centrului NATO de Operațiuni Aeriene Combinate (CAOC-TJ) avioanele F-35A vor decola şi îşi vor coordona acţiunile împreună cu aeronavele Eurofighter Typhoon cu care piloții italieni participă în prezent la misiunile de poliție aeriană ale NATO în România.

,,Suntem mândri să arătăm cum experiența noastră cu F35A, atât într-un cadru național, cât și internațional de poliție aeriană, a fost o piatră de temelie pentru atribuirea către Aripa 32 a Forțelor Aeriene Italiene a misiunilor NATO pe flancul sudic al Alianței'', a spus Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene italiene, generalul-locotenent Luca Goretti.

,,Implicarea Forțelor Aeriene Italiene în misiuni de poliție aeriană, cum ar fi cele recente din Islanda și din regiunea baltică, a oferit expertiza adecvată flotei noastre de F35A, care operează acum de la baza lor de la Amendola, pentru a proteja și apăra cerul Alianței”, a precizat generalul Luca Goretti.

Piloții și mijloacele din cadrul Aripii 32 sunt acum pregătiți să decoleze la ordinul Centrului NATO de Operațiuni Aeriene Combinate (CAOC-TJ) de la Baza Militară Aeriană din Torrejon de Ardoz, Spania. 

Avioanele F-35 vor decola în câteva minute pentru a intercepta și identifică orice aeronavă suspectă, contribuind cu capacitățile lor operaționale specifice și tehnologia de ultimă generație în cadrul misiunilor de poliţie aeriană, desfăşurate 24/7.

"Faptul că avem aeronave de generația a 5-a în zona de poliție aeriană din sud demonstrează progresul continuu al aliaților pentru a ne asigura că suntem pregătiți zi și noapte să securizăm cerul", a precizat comandantul CAOC Torrejon, generalul-locotenent Fernando De La Cruz.

Aeronavele F-35 sunt alocate Escadrilei 13 (Aripa 32), iar piloţii au dobândit deja o experiență considerabilă prin participarea la misiunile de poliție aeriană ale NATO în Islanda și Estonia. 

 

SUA, Germania și Italia au dislocate avioane de luptă în România

 

Săptămâna trecută, un detașament al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii din Europa (USAFE), compus din aproximativ 150 de militari și opt aeronave F-16 Fighting Falcon, au sosit la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, România.

Avioanele F-16 americane execută începând de vineri, 11 februarie, timp de aproximativ două săptămâni, misiuni de antrenament în comun cu militarii și aeronavele F-16 Fighting Falcon din cadrul Forțelor Aeriene Române.

Aeronavele SUA vor executa, în această perioadă, și misiuni de Poliție Aeriană Întărită, împreună cu aeronave românești și cu cele ale detașamentului Forțelor Aeriene Italiene, care se află în România din luna decembrie a anului trecut.

În Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea se mai află, pentru perioada 8 – 17 februarie, încă 50 de militari și patru aeronave F/A-18 Super Hornet, din cadrul Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii dislocate în Europa (United States Naval Forces Europe).

Amintim că, începând de la mijlocul lunii decembrie 2021, timp de patru luni, 140 de militari italieni și 4 aeronave Eurofighter Typhoon din cadrul Forțelor Aeriene Italiene, care constituie Detașamentul Black Storm, execută misiuni de poliție aeriană alături de piloții români şi aeronave F-16 Fighting Falcon, respectiv MiG-21 LanceR.

Pe fondul crizei din Europa de Est generată de Federația Rusă și Germania a trimis aeronave în România.

Dislocarea avioanelor italiene Eurofighter Typhoon în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel