Avioanele F-16 ale Ucrainei vor face zile grele Armatei ruse. Pentagonul pregătește transferul rachetelor AGM-158 JASSM care vor putea lovi și mai adânc în teritoriul Rusiei

agm-158b-2_jassm_69188600
Joint Air-to-Surface Standoff Missile-Extended Range [JASSM-ER] este o rachetă ghidată cu precizie, avansată, cu rază lungă de acțiune, dezvoltată de Lockheed Martin.
Administrația de la Casa Albă ia în considerare posibilitatea de a transfera rachete de croazieră AGM-158 JASSM cu rază lungă de acțiune în Ucraina, ceea ce va crește semnificativ puterea de luptă a aeronavelor F-16 ucrainene.

Potrivit publicației Politico, Aadministrația Biden este „ deschisă” să furnizeze Ucrainei rachete aer-sol, o mișcare care le-ar oferi F-urilor 16 ucrainene mai multă putere de luptă, în special în contextul în care Kievul încearcă o străpungere în războiul cu Rusia.

O decizie finală cu privire la transferul rachetelor nu a fost încă luată, dar administrația Biden ia în considerare în mod activ problema.

„Luăm în considerare diferite opțiuni pentru a răspunde nevoilor de securitate ale Ucrainei, dar nu putem oferi nicio informație în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jeff Jurgensen.

Dezbaterea asupra rachetelor JASSM și dorința administrației Biden de a lua în considerare transferul acesteia fac ca racheta să fie cea mai recentă opțiune privind tehnica de luptă, dintr-o lungă listă de arme moderne care au fost odată considerate interzise pentru transferul în Ucraina, scrie Politico.

Un reprezentant al administrației Biden, care a vorbit cu publicația sub condiția anonimatului, a avertizat că încă mai sunt multe de făcut înainte ca rachetele să fie livrate în Ucraina.

Ce ar putea primi Ucraina

Rachetele AGM-158B JASSM (Joint Air-to-Surface Standoff Missile) vor oferi Forțelor Aeriene Ucrainene o oportunitate pe care puține alte țări o au: să lanseze, de pe un avion de luptă american de generația a patra, rachete de croazieră capabile să lovească ținte terestre la o distanță de peste 370 de kilometri.

Pe lângă versiunea de bază, AGM-158 JASSM, care are o rază de acțiune de aproximativ 370 km, există, de asemenea, o variantă avansată, denumită AGM-158B JASSM-ER (Extended Range), care are o rază de acțiune de până la aproximativ 925 km.

Unii membri ai Congresului și oponenții politici critică administrația Biden pentru că este prea lentă pentru a transfera în Ucraina armele de care are nevoie pentru a câștiga războiul.

După cum scrie Politico, aprobarea transferului de avioane, tancuri Abrams, rachete de croazieră, sisteme de apărare aeriană Patriot și transportoare blindate moderne către Ucraina „a transformat fosta armată sovietică într-una dintre cele mai puternice armate europene”.

AGM-158 JASSM  este o rachetă de croazieră aer-sol americană de înaltă precizie, dezvoltată de Lockheed Martin Corporation.

Este concepută pentru a lovi ținte importante, foarte protejate, staționare și în mișcare (cvasi-staționare), în orice condiții meteorologice și în orice moment al zilei, rămânând în afara razei de acțiune a apărării antiaeriene inamice, oferind astfel un avantaj strategic semnificativ.

Ghidarea este efectuată de GPS, iar pe traiectoria finală, racheta folosește o cameră în infraroșu pentru a găsi și captura ținta.

AGM-158 JASSM este proiectată pentru a fi lansată de pe diverse platforme aeriene, inclusiv de pe avioane de vânătoare cum ar fi F-16, F-15, F/A-18, F-35 precum și de pe bombardiere B-1B, B-2 sau B-52H Stratofortress. Are o lungime de 4,27 m iar anvergura aripilor este de 2,4 m. 

Ucraina a primit mai multe tipuri de rachete pentru F-16: AIM-9X Sidewinder, arme aer-aer cu rază scurtă de acțiune, racheta aer-sol AGM-88 HARM și mai multe versiuni cu rază lungă de acțiune ale truselor Joint Direct Attack Munition (JDAM), care transformă bombele neghidate în arme de precizie.

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close