Avalanșa de obiecte zburătoare de deasupra SUA. Posibilă explicație: O recalibrare a radarelor NORAD (NYT)

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
U.S. Northern Command
U.S. Northern Command

Duminică, oficialii de la Pentagon au declarat că un al patrulea „obiect zburător” a fost doborât deasupra lacului Huron.

La doar câteva zile distanță de la doborârea, pe 4 februarie, a balonului de supraveghere chinez, Pentagonul a anunțat că a doborât alte 3 obiecte zburătoare, de dimensiunea unei mașini mici, în trei zile consecutive - vineri, sâmbătă și duminică.

Ministerul de Externe al Chinei a declarat că nu are informații despre ultimele trei obiecte zburătoare doborâte de Statele Unite.

Oficialii SUA au oferit explicații foarte vagi privint numărul atât de ridicat de incidente care au implicat ”obiecte zburătoare neidentificate”.

 

După ce balonul chinezesc a survolat teritoriul SUA, radarele au fost recalibrate

 

Potrivit publicației NYTimes, incidentul produs de balonul de supraveghere chinez, care a tranzitat teritoriul SUA timp de o săptămână, i-a determinat pe cei de la Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială (NORAD) să ajusteze sistemul radar pentru a-l face mai sensibil.

Ca urmare, numărul de obiecte detectate a crescut brusc. Cu alte cuvinte, NORAD primește o cantitate mai mare dei informații privind obiectele care zboară deasupra teritoriului SUA.

„Am examinat mai atent spațiul nostru aerian la aceste altitudini, ceea ce a însemnat inclusiv îmbunătățirea radarului. Aceste modificări ar putea explica, cel puțin parțial, creșterea numărului de obiecte pe care le-am detectat în ultima săptămână”, a declarat Melissa Dalton, secretar adjunct al apărării.

La rândul său, comandantul NORAD recunoaște că ultimele trei obiecte zburătoare aveau o semnătură radar foarte scăzută.

"Ceea ce vedem sunt obiecte foarte, foarte mici care produc o semnătură radar foarte scăzută", a declarat generalul Glen VanHeck, "șeful" NORAD și al Comandamentului Nordic al SUA.

De asemenea, el a refuzat să folosească termenul "baloane" pentru a descrie dispozitivele - de mărimea unei "mașini mici" - doborâte în ultimele zile. "Le numim obiecte, nu baloane, cu un motiv anume", a spus el. 

În ceea ce privește originea, "voi lăsa serviciile de informații și de contrainformații să răspundă la această întrebare", a declarat el presei, asigurând că "nu a exclus încă nimic în acest stadiu".

Generalul VanHerck a mai menţionat că armata SUA nu a reuşit deocamdată să stabilească în ce mod erau menţinute în aer ultimele trei obiecte şi nici provenienţa lor.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel