Kievul vorbește de o nouă Bucea: 450 de morminte au fost descoperite lângă Izium, oraş recucerit de armata ucraineană de la ruşi

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

"Patru sute cincizeci de morminte" au fost descoperite lângă Izium, oraş din estul Ucrainei recucerit recent de armata ucraineană din mâinile forţelor militare ruse, a afirmat vineri consilierul preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak, informează AFP și Agerpres.

"Acesta nu este decât unul dintre locurile de înmormântare în masă descoperite lângă Izium", a scris Podoliak pe Twitter. "Timp de trei luni, teroarea, violenţa, tortura şi omuciderile în masă au stăpânit în teritoriile ocupate", a adăugat el.

La rândul său, Volodimir Zelenski a acuzat trupele ruse de genocid.


Podoliak a îndemnat din nou ţările ce susţin Ucraina să-i trimită armament, pentru "a nu lăsa oamenii singuri cu Răul".

Ucraina a recucerit de la începutul lui septembrie mai multe mii de kilometri pătraţi de la forţele ruse, în urma unei contraofensive lansate pe mai multe fronturi. Recuceririle cele mai importante au fost obţinute în regiunea Harkov ce se învecinează cu Rusia.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat miercuri la Izium, oraş a cărui populaţie se cifra la circa 50.000 de oameni înainte de război şi care a fost scena unor lupte sângeroase în primăvară, înainte de a fi ocupat de forţele ruse. Oraşul, care este un nod strategic important de aprovizionare, a fost recucerit de armata ucraineană săptămâna trecută.

Joi, Zelenski a anunţat descoperirea a ceea ce el a numit "groapă comună" la Izium, fără a da detalii despre numărul de persoane înhumate sau despre cauzele decesului lor.

Un responsabil al poliţiei regionale, Serghii Botvinov, a declarat la rândul său pentru postul de televiziune Sky News că unele persoane decedate au fost ucise cu foc de armă, în timp ce altele au murit în bombardamente.

Forţele ruse au fost acuzate de numeroase abuzuri în teritoriile pe care le-au ocupat, în special la Bucea, oraş de la periferia Kievului de unde ele s-au retras la sfârşitul lui martie şi unde au fost descoperite cadavre de civili executaţi.

Rusia neagă că ar fi comis astfel de fapte. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel