Au ajuns bărcile de asalt. România intră în Coaliția maritimă pentru Ucraina și stabilește facilități de instruire a ucrainenilor în țara noastră

Operațiune de debarcare a forțelor suedeze în cadrul exercițiului NATO Baltops, photo source: NATO
Operațiune de debarcare a forțelor suedeze în cadrul exercițiului NATO Baltops, photo source: NATO

Bărci de asalt care vor fi utilizate de ucraineni și donate de Suedia au ajuns în România. Țara noastră va asigura sprijinul logistic privind antrenarea ucrainenilor. Mai mult, președintele Klaus Iohannis a propus Parlamentului intrarea României în Coaliția pentru capabilități maritime dezvoltată sub egida Grupului de contact pentru Ucraina (UDCG).

Suedia și-a manifestat sprijinul pentru Ucraina prin donarea, în cursul lunii august 2024, a unor bărci de asalt. Potrivit unor documente oficiale transmise de președintele Klaus Iohannis către Parlament și analizate de DefenseRomania, șeful statului înștiințează că s-a dat curs solicitării Suediei.

Astfel, „Suedia a solicitat sprijinul României pentru stabilirea unei locații și staționarea bărcilor de asalt, urmând ca acestea să fie puse în funcțiune de către personalul suedez, constând în 35 de persoane. Personalul suedez a intrat pe teritoriul României în a doua jumătate a lunii august și a solicitat să aibă acces în Baza aeriană Mihail Kogălniceanu și în Portul Militar Mangalia.  

De asemenea, partea suedeză a solicitat și asigurarea sprijinului logistic necesar pentru personalul ucrainean care va participa la activitățile de instruire (transport, hrană, cazare, combustibil necesar funcționării ambarcațiunilor și alte posibile elemente de sprijin logistic pe durata activităților de instruire)”.

„Participarea României la activități de instruire a efectivelor Forțelor Armate ale Ucrainei transmite un mesaj puternic privind susținerea și realizarea pe teritoriul României a acțiunilor destinate efortului de apărare colectivă”, mai arată președintele Klaus Iohannis.

 

România intră în Coaliția maritimă pentru Ucraina. Cu sprijinul Marii Britanii vom asigura facilități de instruire în România pentru ucraineni

 

2. Nafă de as... (screenshot-2024-03-20-094204_16942200.png)

Nafă de asalt amfibie din clasa finlandeză Jurmo. Photo source: Marina Finlandei

Totodată, într-un alt document analizat, președintele Klaus Iohannis a propus Parlamentului intrarea României în Coaliția pentru capabilități maritime dezvoltată sub egida Grupului de contact pentru Ucraina (UDCG) unde Marea Britanie și Norvegia și-au asumat rolul de națiuni coordonatoare ale Coaliției pentru capabilități maritime.

„În urma analizei efectuate, a rezultat că România are posibilitatea de a contribui la Coaliția pentru capabilități maritime, prin găzduirea pe teritoriul național a facilității de instruire în domeniul maritim, precum și prin sprijinirea procesului de instruire a militarilor infanteriei marine din Ucraina, în limita capabilităților existente. Conceptul propus și aprobările provizorii ale forțelor partenere prevăd ca facilitatea să funcțoneze pentru o perioadă de doi ani, urmând ca România să îți exprime dreptul de a înceta angajamentul în orice moment pe durata desfășurării procesului de instruire sau după expirarea perioadei stabilite.  

Contribuțiile comunității internaționale vor susține operarea facilității, iar finanțarea și planificarea sprijinului pentru dezvoltarea inițială vor fi asigurate în totalitate de Marea Britanie.  

Facilitatea de instruire va conferi României poziționarea ca lider regional în procesul de instruire în domeniul operațiilor maritime, contribuind la creșterea coeziunii, demonstrarea unității și întărirea posturii de descurajare și apărare euroatlantică.  

Totodată, dezvoltarea facilității în comun cu partenerul britanic va contribui la consolidarea componentei de apărare a parteneriatului strategic dintre România și Marea Britanie, precum și la dezvoltarea ulterioară a altor proiecte comune”, mai precizează președintele Klaus Iohannis în propunerea înaintată Parlamentului.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel