Atentat Nigeria. Boko Haram, fetițe sinucigașe. Acțiuni tulburătoare

Darius Muresan |
Data publicării:

Presupuşi jihadişti ai grupării nigeriene Boko Haram au folosit fete pentru a comite atentate sinucigaşe urmate de atacuri cu grenadă, care s-au soldat cu cel puţin 31 de morţi la sfârşitul săptămânii trecute în nord-estul Nigeriei, a declarat un responsabil local pentru AFP.

''S-a constatat că atacurile sinucigaşe au fost comise de către şase fete, ale căror capete, smulse de suflul deflagraţiei, au fost găsite la locul dramei de către echipele de salvare. Ele aveau între şapte şi zece ani, a declarat un responsabil al guvernului local sub acoperirea anonimatului.

În cele două atentate sinucigaşe care au avut loc în Damboa (statul Borno) în noaptea de sâmbătă spre duminică, ''31 de persoane au fost ucise şi multe altele rănite'', a declarat un membru al unei miliţii locale, Babakura Kolo. Atacurile au vizat persoane care tocmai sărbătoriseră sfârşitul Ramadanului.

După dublul atentat sinucigaş, presupuşi jihadişti au aruncat grenade asupra mulţimii care se strânsese la locul atacurilor, făcând mai multe victime.

Doi kamikaze şi-au detonat dispozitivele explozive în cartierele Shuwwari şi Abachari din Damboa, omorând şase locuitori, a adăugat Kolo, exprimându-se din oraşul Maiduguri, situat la circa 80 km de locul atacurilor. ''Nimeni nu trebuie să ne spună că atacurile poartă semnătura Boko Haram'', a adăugat el. Un responsabil local, exprimându-se sub acoperirea anonimatului, a confirmat bilanţul victimelor.

În ultimii nouă ani, insurecţia islamistă s-a soldat cu peste 20.000 de morţi în regiune şi s-a extins din nord-estul Nigeriei până în Niger, Ciad şi Camerun, provocând o gravă criză umanitară. Conflictul, care durează de nouă ani de zile, s-a soldat cu peste 20.000 de morţi şi circa 2,6 milioane de persoane strămutate în Nigeria.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel