Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a informat luni că trei reactoare de la două centrale nucleare ucrainene funcţionează de zece zile la capacitate redusă ca urmare a unui atac din data de 7 noiembrie, pe care guvernul ucrainean l-a atribuit Rusiei, potrivit Agerpres.
În urma atacului din 7 noiembrie asupra unei substaţii electrice, centralele nucleare din Hmelniţki şi Rivne au fost deconectate de la una dintre cele două linii electrice de 750 kV ale lor, care alimentează unele dintre sistemele de securitate ale instalaţiilor, explică AIEA într-un comunicat în care nu precizează cine este autorul atacului.
Aceste substaţii, afirmă agenţia ONU pentru energie atomică, sunt elemente esenţiale ale reţelei electrice care asigură alimentarea externă a sistemelor de siguranţă şi a funcţiilor de răcire ale centralelor, ceea ce face ca integritatea lor să fie "vitală pentru siguranţa fizică şi protecţia nucleară".
Referitor la centrala ucraineană Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, ocupată de Rusia, AIEA informează că vinerea trecută una dintre cele două linii de alimentare cu energie electrică care permite întreţinerea sistemelor de siguranţă ale centralei, recent reparată, a fost din nou deconectată.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









