Un avion american P-8A Poseidon patrulează deasupra Mării Negre. Acesta e dislocat la Varna iar Bulgaria a cerut prezența lui după incidentele din ultimele zile
20 Octombrie 2026
,,La ora 04.00 GMT (7.00, ora României), echipele de securitate ale companiei Aramco au început operaţiunile de stingere a incendiilor provocate de atacuri cu drone la instalaţiile Abqaiq şi Khurais. Incendiile sunt acum sub control", au transmis autorităţile saudite, citate de agenţia SPA.
Incendiile afectează instalaţiile petroliere Abqaiq şi Khurais, deţinute de compania de stat saudită Aramco.
O anchetă a fost deschisă după atac, potrivit aceleiaşi surse, care nu a precizat provenienţa dronei. Atacul nu a fost revendicat imediat.