Armistițiu de la Moscova e fragil. Capitala regiunii Nagorno-Karabah a fost bombardată

Darius Muresan |
Data publicării:

Oraşul Stepanakert, capitala regiunii Nagorno-Karabah, a fost sâmbătă seară ţinta unor bombardamente, în pofida armistiţiului teoretic intrat în vigoare în cursul zilei, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului.

Şapte explozii grele au fost auzite în jurul orei locale 23.30, făcând să se cutremure întreg oraşul. Imediat după această salvă, sirenele de alarmă au sunat mai multe minute pentru a îndemna locuitorii să se refugieze în pivniţe şi adăposturi.

Ulterior, peste oraş s-a aşternut tăcerea, într-o obscuritate completă.

Aceste bombardamente au avut loc în pofida armistiţiului dintre Armenia şi Azerbaidjan intrat teoretic în vigoare la prânz şi negociat sub auspiciile Rusiei după două săptămâni de lupte intense pentru regiunea separatistă Nagorno-Karabah.

Beligeranţii s-au acuzat deja sâmbătă în cursul zilei de încălcarea acestui armistiţiu pe liniile de front, în timp ce situaţia a rămas neobişnuit de calmă la Stepanakert, oraş supus unor bombardamente regulate de două săptămâni, în special tirurilor de rachete grele.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel