Armata Ucrainei demontează o mare dezinformare răspândită de Trump: Ucrainenii s-au retras din Kursk, dar nu au fost nicidecum încercuiți

soldati-ucraina_39372100
Soldați ucraineni. Foto: Administrația Prezidențială a Ucrainei
Într-o postare devenită virală, președintele SUA, Donald Trump, anunța vineri că „mii de soldaţi ucraineni sunt complet încercuiţi de armata rusă şi sunt într-o situaţie foarte rea şi vulnerabilă"”, în regiunea rusă Kursk. 

Departe de a conține o informație reală, mesajul amintește de simpatizanții occidentali ai comunismului care răspândeau narativele Moscovei fără să realizeze că sunt manipulați și pe care, foarte probabil Lenin, i-a numit “idioți utili”. Deși veche, expresia continuă să fie una de actualitate în contextul noii ideologii promovate de Kremlin.

Dezinformarea lui Trump este o referire clară la evacuarea de la începutul săptămânii a aproximativ 10.000 de militari ucraineni din zona pe care o controlau în regiunea Kursk din vestul Rusiei.

E vorba de postarea prin care Trump a anunțat că i-a cerut lui Vladimir Putin telefonic să-i „cruțe pe miile de soldați ucraineni înconjurați la Kursk”.

Niciun expert care monitorizează războiul inclusiv prin imagini din satelit, nu a confirmat încercuirea.

Mai mult, președintele Volodimir Zelenski a negat și el acest lucru. "Trupele noastre continuă să respingă grupurile (...) ruse şi nord-coreene în regiunea Kursk. Nu există încercuire a trupelor noastre", a declarat preşedintele Zelenski într-un mesaj pe Telegram.

Ucrainenii au fost respinși, într-adevăr, dar nu au fost și nu sunt înconjurați. „Este o minciună”, declară un operator de drone ucrainean care a luptat la Kursk, citat de Forbes, iar grupul de analiză ucrainean Frontelligence Insight, confirmă că  „nu există trupe încercuite”.

De asemenea, după cum relatează platforma ucraineană Suspilne, președintele Volodimir Zelenski a declarat vineri, la o întâlnire cu jurnaliştii, că operația Forțelor Armate ale Ucrainei în regiunea Kursk “și-a îndeplinit misiunea”. Datorită acesteia, trupele ruse au fost retrase din direcțiile Pokrov, Harkov și Sumy, a precizat Zelenski, care nu ar fi putut face o astfel de declarație dacă ar fi avut fie și doar câteva sute de militari rămași pe teritoriul Rusiei cu posibilitatea de a deveni captivi.

"Nu pot decât să le mulțumesc soldaților noștri pentru această operațiune. Și-au îndeplinit sarcina. În primul rând, presiunea asupra direcției Harkov s-a diminuat, apoi au început să-și retragă trupele din direcția estică", a declarat președintele ucrainean referindu-se la redirecționarea de forțe pe care armata rusă a trebuit să o facă pentru a respinge ofensiva ucraineană din Kursk. 

Zelenski nu a făcut încă nicio referire despre Kursk

Zelenski nu a făcut nicio referire la faptul că Ucraina a pierdut astfel un element important în viitoarele negocieri de pace și s-a limitat doar la preciza că situația în direcția Pokrovsk este acum stabilă, iar trupelor ruse le va fi foarte greu să găsească o posibilitatea de a ocupa din nou Pokrovskul.

Informația lansată de Trump nu a fost confirmată nici măcar de Ministerul rus al Apărării. Acesta a anunțat doar că trupele ruse au capturat mai multe localități din regiunea Kursk, printre care orașul Sudzha și satele Milovy și Podil. 

Situația din regiunea Kursk s-a schimbat pe 25 februarie, când grupul de drone de elită rusești Rubikon a ajuns în zonă. Au distrus rapid sute de vehicule ucrainene și au blocat aprovizionarea brigăzilor ucrainene. Două săptămâni mai târziu, forțele ucrainene rămase au părăsit această secțiune a frontului, salvând mii de vieți. „Retragerea a fost în general organizată, deși uneori haotică. Nu a existat nicio amenințare de încercuire și este nicio dovadă care să susțină acest lucru”, a declarat Tatarigami, lider al grupului Frontelligence Insight care a monitorizat îndeaproape evoluția situației din Kursk.

Alte știri de interes
x close