Forţele Armate Ucrainene au distrus unul dintre cele mai moderne sisteme radar ale armatei ruse (Foto)

statie_radar_podlet-k1_distrusa_04192000
Armata ucraineană a lansat ieri un atac cu rachete asupra forțelor armate ruse din regiunea Herson. Ca urmare a acestui atac, o staţie radar Podlet-K1 a fost distrusă. Acest lucru a fost menţionat pentru prima dată pe pagina de Twitter a grupului de analişti OSINT „Walter Report”, care monitorizează situaţia actuală a conflictului din Ucraina.

Se pare că atacul asupra acestui radar a avut loc ieri în același timp cu atacul asupra podului Antoniv din Herson. 

Potrivit publicaţiei ucrainene DefenseExpress, staţia radar Podlet-K1 a fost situată la o distanță de peste 100 km de linia frontului, ceea ce este în mod clar mai mult decât raza de acţiune a sistemelor ucrainene M142 HIMARS și M270 care nu dispun de rachete ATACAMS. Cu toate acestea, în mass-media ucraineană circulă informaţii că staţia radar Podlet-K1 ar fi fost distrusă de rachete M31A1 trase dintr-un sistem HIMARS.

Concernul rus „Almaz-Antey” este angajat în dezvoltarea acestui radar mobil. Primele teste cu sistemul radar Podlet-K1 au început în 2010, iar cinci ani mai târziu primele staţii radar de acest tip au intrat în dotarea armateri ruse şi au avut ca scop consolidarea apărării antiaeriene a Moscovei.

Analiştii militari ucrainei ai publicaţiei ArmyInform precizează că radarul „Podlet-K1” a fost creat de industria rusă de apărare special pentru detectarea țintelor de mici dimensiuni, care zboară cu viteză redusă și la joasă altitudine, cum ar fi rachete de croazieră, vehicule aeriene fără pilot sau chiar avioane stealth.

În același timp, ruşii au susţinut de-a lungul timpului că această staţie radar este capabilă să detecteze astfel de ținte mai bine decât sistemele S-400. De aceea rușii completează complexele S-400 din „zonele importante” cu radare Podlet-K1.

Potrivit companiei „Almaz-Antey”, radarul „Podlet-K1” ar fi capabil să detecteze un obiect care se apropie la o distanță de până la 300 de kilometri la o altitudine de până la 10 kilometri. În același timp, numărul de ținte pe care le poate urmări simultan este de aproximativ 200.

Cu toate acestea, merită remarcat faptul că experiența utilizării acestui complex indică o exagerare semnificativă de către producător a capacităților sale. Publicaţia Inforesist precizează că acest sistem radar nu este capabil să contracareze UAV-uri sau munițiile care funcționează în mod autonom și au propriul sistem de navigație.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes
x close