Armata israeliană a întreprins lovituri aeriene asupra un complex militar al Hamas, utilizat pentru fabricarea de arme

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Sursă foto: Israeli Air Force Facebook
Sursă foto: Israeli Air Force Facebook

Armata israeliană a întreprins lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza duminică dimineaţa, după ce baloane incendiare au fost lansate dinspre enclava palestiniană asupra teritoriului israelian, informează AFP.

"Raidurile au vizat un complex militar al Hamas, utilizat pentru fabricarea de arme şi pentru antrenamente, precum şi intrarea într-un tunel terorist adiacent (oraşului) Jabalia", potrivit unui comunicat al armatei israeliene. "Loviturile (aeriene) au fost întreprinse ca represalii la lansările de baloane incendiare de către Hamas asupra teritoriului (israelian) şi la revoltele violente care au avut loc" sâmbătă, precizează comunicatul.

În timpul serii de sâmbătă, au izbucnit confruntări între armata israeliană şi palestinieni, aceştia din urmă răspunzând apelului mai multor grupări palestiniene din Gaza de a protesta împotriva blocadei impuse de aproape 15 ani de Israel asupra enclavei palestiniene suprapopulate. Armata israelienă a recurs la gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare, în timp ce manifestanţi dădeau foc la pneuri, precizeaza Agerpres.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, 11 palestinieni au fost răniţi în timpul confruntărilor de sămbătă seara, în timp ce pompierii israelieni au raportat la rândul lor că baloane incendiare lansate din Gaza au declanşat incendii de vegetaţie în Israel.

Timp ce peste un an, începând cu martie 2018, manifestaţii săptămânale au avut loc lângă bariera frontalieră, pentru a cere sfârşitul blocadei şi "dreptul la reîntoarcerea" palestinienilor forţaţi la exil după înfiinţarea statului Israel, în 1948.

Statul israelian acuză Hamas de toate acţiunile întreprinse asupra teritoriului său dinspre enclavă, unde locuiesc două milioane de oameni.

Israelul şi Hamas s-au confruntat în luna mai într-un război-fulger de 11 zile, în timpul căruia 260 de palestinieni au fost ucişi de lovituri israeliene asupra Gaza.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel