Antonio Tajani: Brexitul ar putea fi amânat cu cel mult câteva săptămâni

S.I. Catalin |
Data publicării:

Este esenţial să împiedicăm o evadare dezordonată şi fără acord a Marii Britanii din UE, a declarat preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani într-un interviu acordat grupului media Funke, informează sâmbătă Reuters.

Antonio Tajani a adăugat că data Brexitului poate fi amânată cu doar câteva săptămâni peste termenul stabilit, 29 martie.

Parlamentarii britanici urmează să voteze marţi pentru a doua oară planul Brexit al premierului Theresa May. În cazul în care nu va trece planul său, May a declarat că parlamentarii vor putea vota miercuri şi joi dacă doresc ca Marea Britanie să părăsească UE fără acord, sau dacă vor să ceară o scurtă amânare.

,,Acum se pune problema de a evita cea mai mare greşeala, un Brexit haotic fără aranjamente contractuale", a declarat Tajani în interviul ce urmează să apară sâmbătă în Germania.

Un astfel de Brexit dezordonat şi fără acord ar fi un dezastru pentru economia britanică şi ar afecta de asemenea UE, a spus Tajani, adăugând că ar fi fericit dacă Marea Britanie nu ar părăsi UE.

Oficialul european a mai opinat că declaraţia politică asupra Brexitului ar putea fi formulată ceva mai clar, dar a exclus schimbarea conţinutului acordului de retragere, în special prevederile referitoare la Irlanda de Nord.

,,Sunt convins că data ieşirii poate fi amânată doar cu maximum câteva săptămâni de la sfârşitul lunii martie până la începutul lunii iulie cel târziu", a afirmat preşedintele Parlamentului European.

El a mai precizat că Marea Britanie va trebui să ofere un motiv pentru amânarea ieşirii sale din UE, cum ar fi dorinţa de a folosi acest timp suplimentar pentru a organiza noi alegeri sau un nou referendum.

,,Ei au decis să plece, este problema lor, nu a noastră", a adăugat Tajani.

În opinia sa, ieşirea Marii Britanii va descuraja alte ţări să părăsească Uniunea."Trebuie să schimbăm Uniunea Europeană, dar trebuie să rămânem împreună", a susţinut preşedintele Parlamentului European. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel