Amploare fără precedent a atacurilor nocturne asupra Ucrainei. Rusia a lansat în total 151 de rachete și drone

Ionel Copcea |
Data publicării:

Bilanțul prezentat în dimineața zilei de 22.03.2024 de Forțele Aeriene ale Ucrainei a confirmat faptul că atacul nocturn al trupelor ruse a fost unul dintre cele mai ample de la începutul conflictului.

Potrivit datelor oficiale furnizate de partea ucraineană, în total, rușii au întrebuințat 151 de rachete și drone pentru lovirea unor obiective ale infrastructurii critice a Ucrainei.

Între acestea s-au aflat:

- 63 de drone de atac Shahed-136/131 (lansate din zona Primorsko-Akhtarsk din Ținutul Krasnodar);

- 12 rachete balistice Iskander-M (lansate din Regiunea Belgorod și din Crimeea);

- 40 de rachete de croazieră Kh-101/Kh-555 (lansate de 13 bombardiere strategice Tu-95MS din zona Mării Caspice);

- 5 rachete de croazieră Kh-22 (lansate de cinci bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 din Regiunea Rostov);

- 7 rachete aerobalistice Kh-47M2 Kinjal (lansate de la bordul avioanelor de vânătoare MiG-31K din Regiunea Tambov. În total, în aer s-au aflat 10 aeronave de acest tip);

- 2 rachete de aviație Kh-59 (lansate de aeronave Su-30 și Su-34 din Regiunea Zaporojie);

- 22 de rachete antiaeriene S-300/S-400 (lansate din Regiunile Belgorod și Kursk).

În respingerea atacului rusesc au fost implicate unități de rachete antiaeriene ale Forțelor Aeriene și Forțelor Terestre, grupuri mobile de foc și echipamente de razboi electronic aparținând armatei ucrainene.

Acestea au reușit să distrugă 92 de ținte aeriene, între care:

- 55 de drone de atac Shahed-136/131;

- 35 de rachete de croazieră Kh-101/Kh-555;

- 2 rachete de aviație dirijate Kh-59.

Comentariul autorului: Potrivit postărilor de pe rețelele de socializare, atacul masiv al trupelor ruse din noaptea de 22 martie a vizat, în primul rând sistemul energetic al Ucrainei.

După atacurile din perioada de toamnă-iarnă 2022-2023, aceasta ar fi cea mai puternică lovitură aplicată sistemului energetic ucrainean. Ca urmare, în mai multe regiuni ale Ucrainei s-au produs întreruperi în alimentările cu energie, metroul nu a mai funcționat în unele orașe mari, iar troleibuzele s-au oprit. De asemenea, căile ferate ucrainene a raportat perturbări grave în circulația trenurilor.

Pentru prima dată, armata rusă a provocat daune grave mai multor instalații de generare a energiei electrice, după ce anterior țintele principale au fost stațiile de distribuție.

Se pare că cele mai grave consecințe pentru sistemul energetic al Ucrainei vor veni de la loviturile aplicate hidrocentralei Dnepr (Dnepropetrovsk). Potrivit unor informații neoficiale, aproape toate halele turbinelor și dispozitivele de ridicare au fost distruse de loviturile cu rachete asupra celei mai mari instalații de generare ucrainene.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel