Defense România Știri principale Ucraina va primi 60 de sisteme antiaeriene autopropulsate Gepard, pe care Statele Unite le-au cumpărat din Iordania

Ucraina va primi 60 de sisteme antiaeriene autopropulsate Gepard, pe care Statele Unite le-au cumpărat din Iordania

Sistem antiaeriene Gepard utilizat de Forţele Armate Ucrainene.
Ucraina ar putea primi în curând 60 de sisteme de artilerie antiaeriană autopropulsate Gepard, pe care SUA le-a răscumpărat de la Iordania și care i-au fost vândute de Olanda în 2013, potrivit De Telegraaf.

Este vorba de sisteme de fabricație germană pe care Olanda le-a vândut Iordaniei în 2013, primind 21 de milioane de euro pentru acestea. Armata olandeză și-a luat rămas bun de la ultimul sistem Gepard în 2016.

Acum, SUA au decis să cumpere 60 de sisteme de artilerie antiaeriană autopropulsate Gepard de la Iordania pentru 110 milioane de euro pentru a le livra către Ucraina.

Potrivit De Telegraaf, Ucraina poate primi primele unități Gepard în curând.

Armata ucraineană folosește în mod intens sisteme Gepard pentru a doborî dronele rusești. Acest lucru ajută la economisirea de muniție scumpă pentru sistemele de apărare antiaeriană, cum ar fi Patriot și IRIS-T, care se concentrează pe apărarea antirachetă.

La începutul verii, au apărut primele informaţii că firma americană Global Military Products a primit un contract în valoare de peste 118 milioane de dolari de la Departamentul american al Apărării (DoD) pentru achiziționarea și livrarea de sisteme de apărare antiaeriană autopropulsate Gepard pentru Ucraina.

La momentul respectiv, s-a raportat că acordul va fi executat în Amman (Iordania), cu o dată de finalizare estimată la 30 mai 2024.

Germania a oferit deja 49 de sisteme antiaeriene Gepard Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării de la Berlin.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes