Tranziția către autonomia militară a Europei până în anul 2035: Generalul Alexus Grynkewich explică de ce industria europeană de armament nu poate susține rapid noile bugete de apărare

Publicaţia americană Breaking Defense, susţine că această evaluare prezentată nouă europenilor nu este o simplă proiecție teoretică, ci o directivă strategică accelerată de realitatea în care Statele Unite își reorientează resursele către teatrul de operaţii Indo-Pacific și susțin campanii militare simultane, precum Operația Epic Fury împotriva Iranului.

Întrebarea fundamentală nu mai este dacă Statele Unite se vor retrage parțial din Europa, ci dacă europenii vor fi pregătiți să umple vidul de securitate lăsat în urmă  plecării mai multor militari americani.

Ce avem de făcut? Industria de apărare trebuie pusă la treabă

Analiza comandantului EUCOM privind structura de forțe a Europei reflectă un realism militar strict, bazat exclusiv pe capacitatea de producție existentă. Deși mai multe națiuni europene au atins sau se apropie de nouă țintă a alianței de a aloca 5% din PIB pentru apărare, iar cele mai multe sunt încă în jurul a 2%, conversia acestor bugete în forță de luptă reală este întârziată sever de limitele bazei industriale autohtone. 

Injectarea bruscă a capitalului în sisteme de apărare expune anii de subfinanțare și dezindustrializare militară. Până în 2030, a explicat comandantul EUCOM, Europa va face progrese semnificative, dar nu va deține încă arhitectura completă necesară pentru a respinge independent o ofensivă majoră. Capacitatea de a acționa ca principal garant al securității continentale va fi atinsă, în cel mai bun caz, abia în 2035.

Această perioadă de tranziție de zece ani reprezintă o vulnerabilitate majoră, suprapusă peste amenințarea directă a Federației Ruse. În eventualitatea unei reglementări a conflictului din Ucraina, care intră în al cincilea an, Moscova va dispune de o forță de 500.000 de militari cu experiență de luptă pe care o poate repoziționa. 

Nu este loc de un „NATO 3.0”?

Generalul Grynkewich a subliniat că această forță constituie o amenințare militară directă la adresa alianței. Retragerea prematură a trupelor americane înainte ca Europa să își consolideze structura de forțe ar invita Rusia la agresiune. 

Președintele Comisiei Senatoriale pentru Servicii Armate a SUA, Roger Wicker, a respins deja conceptul de „NATO 3.0” promovat de administrația Trump, care presupunea o reducere accelerată a prezenței americane, impunând un prag minim pentru menținerea celor aproximativ 80.000 de militari americani staționați în prezent pe continent.

Testul real pentru Europa nu se măsoară doar în procente din PIB alocat pentru apărare, ci în capacitatea de a genera și susține operațiuni militare de mare intensitate fără suportul logistic american. Audierea a evidențiat dependența critică a operațiunilor globale de infrastructura de mobilitate a Comandamentului de Transport al SUA (TRANSCOM). 

În timp ce Statele Unite utilizează bazele europene pentru a proiecta forță în Orientul Mijlociu, Europa trebuie să demonstreze că poate produce muniție, sisteme de apărare aeriană și platforme grele în ritmul necesar unui război convențional de uzură. Deceniul de transformare anunțat de Pentagon obligă guvernele europene să renunțe la dependența istorică față de Washington și să își asume responsabilitatea fizică a propriei supraviețuiri teritoriale.