Bilanț negru pentru Statul Major rus: 19 generali uciși de la începutul invaziei. Cine sunt liderii militari pierduți de Kremlin
11 Ianuarie 2026
„Relația specială” dintre Statele Unite și Marea Britanie trece prin cel mai greu test de stres de la Criza Suezului, de data aceasta pe fondul ambițiilor arctice ale lui Donald Trump. Surse diplomatice confirmă că Administrația Trump a contactat oficial guvernul condus de Keir Starmer pentru a solicita cooperarea și sprijinul logistic în ceea ce Washingtonul descrie drept o „necesitate de securitate națională”: preluarea controlului asupra Groenlandei.
Însă, printr-o reorientare radicală spre axa de securitate europeană, Downing Street nu s-a limitat la un refuz categoric, ci a trecut la ofensivă, coordonând o forță de intervenție alături de Paris și Berlin pentru a bloca orice tentativă de forțare a suveranității daneze, potrivit UK Defence Journal.
Refuzul Londrei a fost transmis fără echivoc de Secretarul britanic al Apărării, John Healey, care a subliniat că bazele militare britanice nu vor fi puse la dispoziția unei operațiuni de ocupare a insulei, indiferent dacă Washingtonul alege „calea ușoară sau calea grea”.
Pentru echipa lui Trump, care miza pe un sprijin tradițional din partea celui mai apropiat aliat, reacția Marii Britanii a fost percepută ca o trădare strategică. În realitate, Londra pare să fi calculat că prețul unei aventuri militare în Arctica alături de un președinte american tot mai izolat este mult prea mare, preferând să își securizeze flancul nordic printr-o cooperare strânsă cu partenerii din Joint Expeditionary Force (JEF) și nucleul dur al Uniunii Europene.
Cum a ajuns Marea Britanie să conducă rezistența militară europeană împotriva planului american de anexare a Groenlandei?
În culise, planificatorii militari britanici s-au întâlnit deja cu omologii lor francezi și germani pentru a pune la punct detaliile unei misiuni NATO sau JEF în Groenlanda. Această „forță de descurajare” europeană vizează nu doar contracararea activităților rusești și chineze în High North, pretextul invocat de Trump pentru anexare, ci și transmiterea unui mesaj clar către Casa Albă: frontierele aliate nu sunt de vânzare și nici de cucerit.
Tensiunea este amplificată de avertismentul dur al Copenhăgăi, care a anunțat că forțele daneze vor „trage primele” în cazul unei invazii, transformând Arctica într-un butoi cu pulbere în care Aliații s-ar putea regăsi de părți opuse ale baricadei.
În timp ce armata americană, conform unor surse din Pentagon, manifestă o rezistență internă față de ordinele de a elabora planuri de ocupare a unui aliat NATO, Trump se regăsește într-o izolare internațională aproape totală.
Nici măcar puterile autoritare nu par dispuse să sprijine acest demers, lăsând Washingtonul singur în fața unei Europe care, pentru prima dată în ultimele decenii, pare pregătită să își exercite „autonomia strategică” prin forță. Dacă diplomația va eșua, bătălia pentru Groenlanda s-ar putea muta rapid din planul militar în cel economic, Uniunea Europeană pregătind deja un pachet de sancțiuni fără precedent care vizează giganții tech și sistemul bancar american.
Verdictul de la Londra este unul de Realpolitik pur: suveranitatea Groenlandei este un pilon al securității euro-atlantice care nu poate fi sacrificat pe altarul populismului MAGA.
Prin refuzul de a facilita invazia și prin mobilizarea unei forțe europene de sprijin, Marea Britanie și-a ales tabăra, semnalând că, în noua ordine mondială a lui Trump, Londra preferă să fie liderul unei rezistențe europene decât partenerul secundar într-o anexare care ar putea pulveriza definitiv Alianța Nord-Atlantică.
Exil cu plată în avans: Cum profită Rusia de colapsul regimului de la Teheran pentru a-și umple seifurile cu aur iranian
