Sfârșitul inocenței strategice: De la parteneri de elită la inamici ipotetici sau de ce își planifică Armata Canadei o rezistență de tip gherilă în fața SUA

Această inițiativă nu reprezintă o simplă simulare teoretică, ci este o măsură de precauție fundamentată pe o evaluare reală a riscurilor de securitate care au cuprins America de Nord la început de 2026, pe măsură ce retorica Washingtonului despre „al 51-lea stat” și anexarea Groenlandei a trecut de la postări pe rețelele sociale la directive de securitate națională.

Esența acestui plan militar militar, dezvăluit de surse guvernamentale de rang înalt pentru ziarul The Globe and Mail, este definită de un pragmatism defensiv și de o evaluare lucidă a disparității de forțe dintre cele două state. Conștienți că nu pot face față unei confruntări convenționale cu cea mai puternică mașinărie de război a lumii, liderii forțelor armate canadiene (CAF) și-au îndreptat atenția către tacticile asimetrice care au definit conflictele din Afganistan.

De ce își planifică armata Canadei o rezistență de tip gherilă în fața SUA?

Putem spune că asistăm la o ironie amară a istoriei: militarii canadieni, care au luptat timp de două decenii alături de americani în Kandahar, studiază acum metodele mujahedinilor și ale talibanilor - ambuscade, sabotaje și utilizarea masivă a dronelor - pentru a impune costuri umane insuportabile unei eventuale forțe de ocupație americane. 

Estimările arată că pozițiile strategice terestre și maritime ale Canadei ar fi zdrobite în maximum o săptămână, forțând țara să treacă imediat la un război de insurgență susținut de o rezervă de voluntari de peste 400.000 de oameni.

Factorul declanșator al acestei reevaluări strategice este comportamentul tot mai tranzacțional și imprevizibil al administrației Trump. Amenințările cu tarife punitive împotriva aliaților care se opun preluării Groenlandei și mesajele publice care sugerează că Canada este „vulnerabilă” în fața adversarilor arctici au creat un sentiment de urgență la Ottawa. Semnalul de alarmă suprem pentru strategii militari canadieni ar fi denunțarea politicii „cerului comun” (shared skies), un pilon al apărării continentale care a funcționat impecabil timp de decenii.

O astfel de ruptură ar transforma imediat parteneriatul istoric într-o stare de inamiciție, forțând Canada să apeleze la puteri nucleare europene, precum Franța și Marea Britanie, pentru a-și garanta suveranitatea în fața Washingtonului.

În timp ce relațiile la nivelul comandamentelor militare rămân formal pozitive, modelarea unei invazii din sud indică faptul că mediul internațional de securitate a devenit extrem de volatil. În 2025, ideea că soldații canadieni ar putea plasa dispozitive explozive improvizate (IED) pe drumurile spre Windsor sau Ottawa ar fi fost tratată drept o glumă de prost gust.

În 2026, această posibilitate face parte din documentele de analiză strategică ale Departamentului canadian al Apărării. Canada încearcă acum să proiecteze o imagine de „descurajare prin reziliență”, transmițând Washingtonului că o ocupație militară ar însemna un efort pe care nici măcar Statele Unite nu și-l pot permite din punct de vedere politic și social.

De la aliați de sânge la adversari ipotetici

Experții în apărare subliniază că, deși o invazie rămâne improbabilă, simplul fapt că ea este modelată arată că încrederea în Articolul 5 și în garanțiile de securitate americane a fost grav zdruncinată. Premierul Mark Carney se află pe o frânghie diplomatică întinsă la maximum, încercând să mențină cooperarea în cadrul noii „Bolte de Aur” (Golden Dome) de apărare antirachetă, în timp ce pregătește țara pentru o autonomie strategică forțată.

Lecția Ucrainei din 2022 a fost învățată temeinic la Ottawa: în fața unui agresor masiv, singura speranță este un răspuns asimetric susținut de o solidaritate internațională largă. Generalul David Fraser a rezumat perfect noua realitate: dacă vii după Canada, vei avea întreaga lume împotrivă, transformând orice tentativă de anexare într-un dezastru geopolitic global.

În concluzie, anul 2026 marchează sfârșitul „vârstei inocenței” în relațiile dintre Ottawa și Washington. Canada a ales să „scoată afișul din fereastră”, renunțând la iluzia că geografia și vechile tratate îi oferă o protecție automată.

Maturizarea strategică a Canadei, deși forțată de o criză fără precedent, arată un stat hotărât să își apere suveranitatea cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă să aplice tacticile învățate în deșerturile din Orientul Mijlociu pe propriul său teritoriu înghețat, împotriva fostului său cel mai bun prieten.