Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor a participat, luni, 9 iulie, începând cu ora 15.00, la sediul Statului Major al Forțelor Aeriene, la deschiderea unei activități de familiarizare a personalului care va opera sistemele de apărare antiaeriană și anti-rachetă Patriot din înzestrarea Armatei României cu procedurile de utilizare a sistemului de simulare RT-3 (Reconfigurable Table Top Trainer).
Activitatea se va desfășura în perioada 9-13 iulie și va fi susținută de reprezentanți ai producătorului sistemului de rachete - compania americană Raytheon și de instructori din cadrul Forțelor Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR).
În cadrul acordului încheiat cu Guvernul Statelor Unite, ţara noastră își va dota forțele armate cu cea mai recentă configurație a sistemului „Patriot”, configurația 3+, care include elemente hardware și software concepute în anul 2017.
Sistemul „Patriot” este cel mai avansat sistem de rachete de apărare antiaeriană și anti-rachetă cu bătaie mare din lume, fiind testat și perfecţionat în luptă în cei peste 20 de ani de când prima versiune a intrat în serviciul operațional, construit în baza a peste 3.200 de teste la sol, 1.500 de teste de zbor și multiple desfășurări operaționale pe timpul cărora au fost înregistrate peste 100 de interceptări reale de luptă.
Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate.
În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.