Defense România Forțele aeriene Patru avioane MiG-29, donate Serbiei. Forțele Aeriene Sârbe ajung la 14 aparate deținute

Patru avioane MiG-29, donate Serbiei. Forțele Aeriene Sârbe ajung la 14 aparate deținute

MiG-29
Serbiei i-au fost donate de către Belarus patru aparate de luptă MiG-29.

Într-o ceremonie oficială, Belarusul a predat oficial patru avioane de luptă MiG-29 Serbiei, informează DefenseBlog. Aparatele au fost donate ca parte a ajutorului militar dintre cele două state.

O delegație a Ministerului Apărării și a Forțelor Aeriene Sârbe, condusă de ministrul Apărării, Aleksandar Vulin, a participat la ceremonia de predare care a avut loc pe 25 februarie.

Ministrul Vulin a subliniat că ajutorul militaro-tehnic al Belarusului are o mare importanță pentru Belgrad.

„Putem spune oficial că acum avem 14 avioane MiG-29, un număr pe care nu îl puteam visa în 2012, când președintele Vucic a devenit ministru al Apărării. Donația este o dovadă a cât de importante sunt relațiile personale ale președintelui Vucic cu președintele Lukașenko (n.r. - președintele Beralurului)”, a declarat Aleksandar Vulin, ministrul Apărării de la Belgrad.

Potrivit sursei citate, cele patru avioane MiG-29 vor intra în reparații capitale și ulterior aduse la standarde operabile pentru utilizarea acestora de către Forțele Aeriene Sârbe.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes