Pașaportul deschide calea tancurilor (I): Rusia te poate invada și dacă îi arestezi cetățenii. Ce aduce noul proiect de lege rus

Despre acest proiect legislativ și consecințele sale, analistul Mihai Isac a semnat un material pentru DefenseRomania, o analiză pe care o publicăm în două episoade. 

Redăm integral prima parte a textului:

Proiectul de lege trecut în prima lectură la Moscova nu este un detaliu juridic și nici o simplă reacție emoțională la arestarea unor cetățeni ruși în străinătate. Este încă o cărămidă pusă metodic în construcția unei arhitecturi neoimperiale a politicii externe, în care Rusia își rezervă dreptul de a transforma definitiv cetățenia rusă în pretext strategic, după derapajele din ultimele decenii. Proiectul permite utilizarea extrateritorială a formațiunilor armatei ruse, prin decizia președintelui, pentru protejarea cetățenilor Federației Ruse aflați în afara țării.

Iar nota de fundamentare invocă exact situațiile care ar trebui să pună în gardă România, Republica Moldova, precum și majoritatea statelor din zona pe care Moscova o consideră drept regiunea sa de influență. Vorbim despre arest, detenție, urmărire penală sau „alte forme de persecuție rezultate din decizii ale unor instanțe străine ori ale unor organisme judiciare internaționale pe care Moscova nu le recunoaște. Nu mai vorbim, așadar, despre apărarea unui cetățean rus de un atac armat, ci despre pretenția Kremlinului de a judeca el însuși legitimitatea altor sisteme judiciare și, la nevoie, de a militariza această judecată. 

Rusia avea deja o lege în acest sens în 2009, dar nu se referea la intervenție militară în caz de arest, detenție sau urmărire penală, ci doar la atacuri armate împotriva etnicilor ruși

Tocmai aici se vede mutația periculoasă. Rusia avea deja, în legislația sa, o bază pentru utilizarea armatei în afara teritoriului național. Legea apărării, modificată în 2009, prevedea expres posibilitatea folosirii formațiunilor armate pentru protejarea cetățenilor Federației Ruse aflați peste hotare, dar în contextul unui atac armat asupra lor și pe baza unei aprobări a Consiliului Federației. Tot Consiliul Federației a oferit ulterior acoperirea formală pentru utilizarea forței în Siria, în 2015, și în afara teritoriului Rusiei în februarie 2022. Diferența adusă de actualul proiect este că lărgește dramatic definiția protecției, și anume de la reacție la violență militară, la reacție la hotărâri judecătorești, anchete și proceduri penale pe care Kremlinul le declară arbitrar ilegale. Cu alte cuvinte, Rusia își transformă în doctrină nu doar dreptul de a-și apăra cetățenii, ci dreptul de a contesta cu armata ordinea juridică a altor state.

În istoria recentă, și Uniunea Sovietică folosea arma cetățeniei pentru a justifica anexări forțare ori implementarea politicilor de represeiune față de regiunile țintă.  

Cei care cred că este doar o exagerare legislativă uită că Moscova a mai făcut exact acest lucru, doar că până acum s-a bazat pe formule politice, propagandistice sau ad-hoc. În august 2008, Dmitri Medvedev declara că majoritatea locuitorilor pașnici din Osetia de Sud erau cetățeni ai Federației Ruse și că, în virtutea Constituției ruse, Moscova era obligată să le apere viața și demnitatea. Acea justificare nu a apărut din senin. Ea a fost pregătită de ani întregi de pașaportizare în Abhazia și Osetia de Sud, o politică prin care Moscova a distribuit masiv cetățenie rusă în teritorii separatiste, pentru a putea spune apoi că are nu doar interese, ci și cetățeni de apărat.

În Abhazia, de pildă, estimările publice recente vorbesc despre aproximativ 200.000 de persoane cu dublă cetățenie abhază și rusă, adică peste 90% din populație. 

Rețeta s-a repetat și în Donbas, Ucraina

Donbasul a fost repetarea aceleiași rețete la scară mai mare. În 2019, Vladimir Putin a semnat decretul care simplifica procedura de acordare a cetățeniei ruse pentru locuitorii din zonele ocupate ale regiunilor Donețk și Luhansk. Până în mai 2021, Ministerul rus de Interne declara, prin mass-media rusă, că peste 550.000 de persoane din aceste teritorii primiseră deja cetățenia rusă, iar un deputat rus vorbea chiar despre 700 de mii de cetățeni ruși în Donbas și despre ținta de un milion până la sfârșitul acelui an. Asta înseamnă că Moscova a produs mai întâi masa critică de pașapoarte și abia apoi a ridicat tonul despre obligația de a-și proteja cetățenii. Formula nu este accidentală. Este mecanismul prin care Rusia transformă frontiera unui stat vecin într-o zonă de intervenție potențială. 

Transnistria este, pentru Republica Moldova, exemplul cel mai apropiat și cel mai neliniștitor. Maria Zaharova declară în mod repetat, de la tribuna MAE rus, că Rusia își va proteja cetățenii, contingentul de pacificatori, militarii grupului operativ și depozitele de la Cobasna și că orice amenințare la adresa lor va fi tratată de Moscova ca un atac asupra Rusiei. Iar cu doi ani înainte, Dmitri Medvedev vorbea explicit despre aproximativ 220.000 de cetățeni ruși în Transnistria. Aici se vede miza reală a noii legi. Nu este vorba doar despre germani, polonezi sau lituanieni care anchetează sabotori ruși, ci despre consolidarea unei doctrine aplicabile în fostul spațiu sovietic, inclusiv acolo unde Rusia a întreținut de decenii enclave militare și populații pașaportizate. Pentru Chișinău, București și Bruxelles, aceasta nu este teorie juridică, ci avertisment strategic. 

Cât de mare este, de fapt, acest rezervor de cetățeni ruși din spațiul CSI și din vecinătatea lui post-sovietică?

Răspunsul onest este că nu există o cifră unică, transparentă și verificabilă public, iar tocmai acest lucru spune mult. Moscova a anunțat abia în 2024–2025 trecerea spre un registru consular obligatoriu pentru rușii care locuiesc în străinătate, ceea ce arată că până de curând nici statul rus nu opera cu o evidență completă și publică a propriei diaspore civice. Dar și fără o cifră totală, datele parțiale sunt suficiente pentru a înțelege dimensiunea fenomenului. 

Putem vorbi în ansamblu de trei categorii diferite, și anume cetățeni ruși, etnici ruși și comunități rusofone. La nivelul fostului spațiu sovietic, nu există decât date aproximative despre aceste segmemnte vizate de politica Kremlinului. Ucraina a avut ultim recensământ realizat complet în anul 2001, Georgia operează cu recensământul din 2014, Belarus cu 2019, Kazahstan cu 2021, Armenia cu 2022, Moldova cu 2024, iar Uzbekistan abia a început un nou recensământ în 2026. 

Dacă luăm aceste repere în ordinea mărimii, cea mai mare comunitate etnică rusă din afara Federației Ruse rămâne Ucraina în ultimul recensământ complet disponibil, mai exact 8.334.100 de persoane, adică 17,3% din populație în 2001. Același recensământ arăta că 29,6% din populație considera rusa limbă maternă. Cifra nu descrie situația din Ucraina de azi, ci ultimul punct de referință comparabil înaintea declanșării agresiunii ruse împotriva Ucrainei în 2014, a fragmentării teritoriale, a anexării Crimeii și a războiului total. P altă comunitate importantă o găsim în Kazahstanul, unde recensământul din 2021 a înregistrat 2.981.946 de etnici ruși, adică 15,5% din populație. Datele recente despre limbă arată că rusa rămâne una dintre marile limbi ale spațiului public kazah, deci comunitatea rusofonă depășește net stricta etnie rusă. 

În statele baltice, cifrele sunt mai mici decât în Ucraina sau Kazahstan, dar sensibilitatea geopolitică este mult mai mare. Estonia avea 285.819 etnici ruși în 2025. În Letonia, la începutul lui 2024, rușii reprezentau 23,4% din 1,8719 milioane de locuitori, adică aproximativ 438.000 de persoane. În Lituania, recensământul din 2021 a numărat 141,1 mii de ruși, adică 5% din populație. Dar aici diferența dintre etnie și apartanența la comunitatea rusofonă este crucială. Astfel în Letonia, 37,7% declară rusa drept limbă maternă, în Lituania, 60,6% spun că o cunosc, iar în Estonia, rusa rămâne foarte larg răspândită, chiar dacă ponderea etnicilor ruși a scăzut. Cu alte cuvinte, în statele baltice spațiul rusofon este mai larg decât minoritatea etnic rusă propriu-zisă. 

Belarus și Republica Moldova demonstrează și mai clar de ce nu trebuie confundată etnia cu spațiul lingvistic. În Belarus, datele bazate pe recensământul din 2019 plasează numărul de etnici ruși la circa 707.000 de persoane, adică aproximativ 7,5% din populație. Dar aceeași realitate statistică punctează ceva mult mai important din punct de vedere politic, și anume faptul că  42,3% dintre locuitori au numit rusa limbă maternă, iar 71,4% au indicat-o ca limbă vorbită uzual acasă. Belarus este, altfel spus, mai degrabă un stat majoritar rusofon decât unul cu o minoritate rusă uriașă. Politica regimului Lukașenko a dus la deznaționalizarea rapidă a unor segmente importante din societatea din Belarus.