Defense România Forțele aeriene Noua dronă grea rusă S-70 care a zburat cu mare fast în formație cu un Su-57 bate pasul pe loc. Okhotnik nu a trecut încă de faza testelor preliminare

Noua dronă grea rusă S-70 care a zburat cu mare fast în formație cu un Su-57 bate pasul pe loc. Okhotnik nu a trecut încă de faza testelor preliminare

O dronă rusă Okhotnik S-70, zburând alături de un Su-57. Sursa Foto: Ministerul rus al Apărării.
Adjunctul directorului companiei de stat Rostec din Rusia, Vladimir Artyakov, a declarat, pe 12.08.2024, în cadrul forumului tehnico-militar internațional Armata-2024, că drona grea de atac Okhotnik se află încă în stadiul de testare preliminară.

Potrivit precizărilor acestuia, în paralel, se desfășoară activități de pregătire pentru producerea unui lot inițial al dronelor de acest tip.

Artyakov a menționat că la testele preliminare participă mai multe prototipuri de zbor ale dronei grele S-70 Okhotnik. Deocamdată, nu se știe cu exactitate cât va dura această etapă.

Drona S-70 Okhotnik

Primele informații despre începerea pregătirilor pentru producerea unui lot de drone grele la o fabrică din Novosibirsk au apărut la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut. Tot atunci, au fost făcute referiri și la dezvoltarea unui program de instruire pentru operatorii viitoarelor drone Okhotnik.

“Mai multe prototipuri ale dronei grele de atac desfășoară teste de zbor. În paralel, la uzina producătoare sunt în derulare pregătiri pentru producerea unui lot inițial de drone de acest tip. Proiectul decurge conform planului”, a declarat Artyakov în cadrul unui interviu acordat agenției de presă RIA Novosti.

Despre noua dronă rusă S-70 Okhotnik

Drona de atac S-70 Okhotnik a fost dezvoltată de Biroul de proiectare Sukhoi și a efectuat primul zbor în anul 2019.

Conform datelor existente din surse deschise, greutatea dronei este de aproximativ 20 de tone, anvergura aripilor de 19 metri, iar raza maximă de zbor de 6.000 de kilometri. Aparatul de zbor fără pilot este capabil să transporte rachete, bombe de aviație dirijate, precum și bombe cu cădere liberă, în compartimentele sale interne și în punctele de prindere externe.

Vara trecută, au apărut o serie de informații potrivit cărora unul dintre prototipurile Okhotnik a fost testat în timpul operației militare speciale. Drona ar fi efectuat o serie de atacuri asupra instalațiilor militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei în regiunea Sumi.

Rusia a rămas în urma altor state în ceea ce privește producția de UAV-uri, investițiile fiind redirecționate către alte tipuri de tehnică militară în ultimii ani. Iar acest lucru a reprezentat un handicap major inclusiv în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, Moscova fiind nevoită să apeleze la drone iraniene pentru a face față conflictului.

Până în prezent au fost construite cel puțin două prototipuri ale S-70 Okhotnik. Drona a fost prezentată public în 2019 când a efectuat și zborul inagural, iar integrarea și testarea armelor a început doi ani mai târziu. Chiar și așa, industria a cunoscut unele întârzieri.

O dronă rusă Okhotnik S-70, zburând alături de un Su-57

Primul prototip al dronei S-70 Okhotnik a efectuat primul zbor pe 03 august 2019. Acesta a fost dislocat la Centrul de teste de zbor din Akhtubinsk (Regiunea Astrakhan), unde a întrebuințat pentru prima dată și aramentele din dotare.

La începutul lunii februarie 2021, reprezentanții ruși au anunțat că a fost începută construirea a încă trei prototipuri ale dronei de acest tip, respectiv al doilea, al treilea și al patrulea. Planurile de la acea dată prevedeau participarea acestora la programul de testare al aparatului de zbor fără pilot, în perioada 2022-2023.

CITEȘTE ȘI: Rușii vor să pună mini-drone sub aripile Su-57 și să le lanseze din zbor. Dar momentan noul avion rus Su-57 nu a confirmat decât pe hârtie

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes