Cum oprim Rusia la Marea Neagră. Direcții realiste pentru România

În același timp, distanța de aproximativ 380 de kilometri dintre Sevastopol, baza principală a Flotei Rusă din Marea Neagră, și Constanța plasează litoralul românesc în raza sistemelor moderne de rachete rusești și a platformelor fără pilot utilizate extensiv în conflictul din Ucraina. 

Această realitate geografică și tehnologică nu ar trebui să rămână fără ecou în preocupările responsabililor pentru direcția în care urmează să se dezvolte Forțele Navale Române care au ca misiune de bază asigurarea securității naționale în spațiul maritim și fluvial, a libertății de navigație, precum și protejarea intereselor economice ale României în acest spațiu. 

Limitele actualei structuri navale

Problema modernizării Forțelor Navale Române nu mai poate fi tratată ca o chestiune de prestigiu sau de înzestrare în etape tot mai largi de dezvoltare, ci ca o regândire structurală a modului în care România își apără spațiul maritim.

Foto: Fregata Regina Maria

Actualele fregate, Regele Ferdinand și Regina Maria, foste nave britanice tip Type 22, nu au beneficiat de o modernizare serioasă a sistemelor de armament și de apărare antiaeriană, iar o modernizare prin echipare adecvată a acestora a fost estimată chiar de MApN la nu mai puțin de 1 miliard de euro. 

Într-un bazin maritim închis și saturat de senzori, cum este Marea Neagră, simpla prezență a unor platforme navale mari nu mai echivalează cu putere efectivă.

Experiența războiului din Ucraina a arătat însă, fără echivoc, că navele de suprafață mari, dacă nu sunt integrate într-o arhitectură complexă de protecție aeriană și informațională, devin vulnerabile în fața rachetelor și a dronelor cu cost relativ redus. 

Negarea accesului, nu doar nave ca să fie "la număr"

Experiențele conflictului ruso-ucrainean indică faptul că, într-un teatru maritim precum Marea Neagră, avantajul aparține celui care poate construi o arhitectură coerentă de negare a accesului, nu neapărat celui care deține cele mai multe și mai puternice nave.

Sistemele mobile de rachete de coastă au obligat navele ruse să opereze la distanță, iar utilizarea dronelor maritime a demonstrat că infrastructura portuară și navele ancorate pot deveni ținte vulnerabile.

În plus, câmpurile de mine au jucat un rol esențial în blocarea opțiunii ruse de desant asupra Odesei, crescând semnificativ riscul unei operațiuni amfibii și forțând practic renunțarea la ideea atacului de pe mare.

Pentru România, concluzia este clară: obiectivul trebuie să fie transformarea propriului litoral într-un spațiu operațional ostil pentru orice agresor. Iar pentru asta aspectele de mai jos sunt considerate nu doar esențiale, ci și cele mai realiste, realizabile și eficiente direcții în care se pot dezvolta forțele noastre navale.

Radare. Supravegherea și conștientizarea situațională e fundamentul apărării

Orice construcție coerentă începe cu informația. Fără o imagine operațională comună, investițiile în armament sunt ineficiente. România are nevoie de o rețea densă de radare de coastă, inclusiv sisteme cu rază extinsă, de integrarea dronelor aeriene și maritime pentru misiuni ISR și de conectarea deplină la rețelele NATO.

Dacă la nivel terestru o astfel de rețea există și funcționează destul de bine, avem de acoperit problema senzorilor mobili de pe mare și din aer, mai ales în eventualitatea limitării informațiilor NATO venite pe canalele americane, cele mai prezente de altfel.

În cazul perimetrului Neptun Deep, este necesară implementarea unei arhitecturi dedicate de senzori pentru monitorizarea permanentă a infrastructurii offshore, astfel încât orice amenințare să fie detectată din timp și evaluată rapid.

Rachetele mobile de coastă. Coloana vertebrală a descurajării

Sistem NSM

Al doilea pilon, esențial în termeni de descurajare activă, îl constituie sistemele mobile de rachete antinavă de coastă. Amplasate flexibil și operate în mod dispersat, acestea pot transforma întreg litoralul într-o zonă de risc ridicat pentru o forță navală agresoare.

Costurile sunt considerabil mai reduse decât cele asociate construirii și întreținerii unei flote mari de suprafață, iar mobilitatea crește semnificativ șansele de supraviețuire în cazul unui conflict. În combinație cu aviația și cu datele furnizate de rețeaua de senzori, aceste sisteme ar constitui nucleul unei strategii moderne de negare a accesului.

În 2021, România a comandat furnizarea unui divizion de rachete NSM - două baterii a câte două lansatoare fiecare - pentru aproape 300 de milioane de dolari, aceste rachete urmând a reprezenta principala capabilitate antinavă a forțelor navale. Livrările ar fi trebuit să înceapă din 2024, dar au întârziat până la sfârșitul anului 2025, când au fost date cele mai recente semnale de sosire a acestora, însă nu există confirmări oficiale în acest sens. 

Cu cele patru lansatoare produse de norvegienii de la Kongsberg și americanii de la Raytheon, Forțele Navale Române doresc echiparea unei baterii de coastă și a unor nave purtătoare de rachete. Achiziția este evident mult prea mică, putând cu greu satisface fie și doar necesarul divizioanelor de apărare de coastă.

Războiul minelor. Instrument strategic ignorat

Minele navale nu sunt nici pe departe relicve ale trecutului, ci adevărate instrumente de modelare a spațiului maritim de luptă. În apele mai puțin adânci, cum sunt cele ale litoralului românesc, minele de fund pot bloca culoarele de apropiere și pot proteja zonele offshore.

Variantele moderne, dotate cu senzori multipli și cu posibilitatea de activare controlată, reduc riscurile pentru navigația comercială și permit utilizarea flexibilă. Introducerea unei capacități credibile de minare rapidă, inclusiv aeriană, ar adăuga un strat suplimentar de incertitudine pentru orice adversar. 

Foto: Vânătorul de mine M271

În paralel, dezvoltarea capabilităților moderne de vânătoare și neutralizare a minelor este indispensabilă pentru a evita transformarea propriilor câmpuri defensive într-o vulnerabilitate. În acest sens, România a reușit să achiziționeze în ultimii ani două nave specializate, clasa Sandown, tot din flota activă britanică. 

În noiembrie 2025 vânătorul de mine M271 s-a alăturat navei similare M270 intrată în serviciul Marinei Române în septembrie 2023. Împreună, cele două nave formează o componentă specializată și modernă, dar care cu greu poate acoperi zona integrala de responsabilitate a forțelor navale, chiar și în condiții de pace.

Dronele maritime și aeriene. Multiplicator de forță

Conflictul din Ucraina a consacrat utilizarea dronelor navale ca instrument eficient de lovire chiar și împotriva unor ținte bine apărate. Pentru România, investiția în dezvoltarea sau producția locală de drone maritime și aeriene, alături de capabilități solide de război electronic și de neutralizare a dronelor inamice, ar oferi un avantaj remarcabil în raport cu costurile implicate.

S-a vorbit atât de mult în ultimul timp despre acestea, încât este de prisos să mai arătăm de ce și cum aceste sisteme sporesc flexibilitatea operațională, reduc expunerea echipajelor și completează eficient arhitectura de apărare bazată pe senzori și rachete de coastă.

Și în acest domeniu putem privi mai mult în perspectivă decât în prezent. Deocamdată, România intenționează să își consolideze capabilitățile navale prin achiziția și producția locală de drone aeriene precum sistemele israeliene Watchkeeper X și dronele americane V-BAT (cu decolare verticală).  

În plus, se așteaptă mai mult de la fabrica de drone aeriene din Brașov, în timp ce despre dronele maritime, nu se mai vorbește nimic după ultima declarație făcută în 2024 de fostul şef al Direcţiei Generale pentru Armamente, generalul Teodor Incicaş: 

Există ”anumite programe la care forţe navale lucrează intens şi a căror iniţiere o sperăm în curând, inclusiv achiziţia, mă refeream în special la ceea ce înseamnă drone maritime, fie în ceea ce noi numim echipamente autonome la suprafaţă, fie la echipamente autonome sub apă”. Așadar, se lucrează.

Modernizarea selectivă a flotei existente

Foto: Fregata Regele Ferdinand (F-221) (fostă HMS Coventry)

Fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria pot rămâne relevante doar în măsura în care sunt integrate într-o rețea multi-domeniu și dotate cu rachete antinavă moderne și sisteme puternice de apărare antiaeriană.

În absența acestor modernizări, ele riscă să își păstreze mai degrabă o valoare simbolică decât una operațională într-un conflict de intensitate ridicată. Însă, dacă modernizarea se ridică la suma vehiculată deja de MApN, foarte probabil redirecționarea fondurilor către sisteme de drone ar produce o forță de apărare cu un randament mult mai bun. 

Ne  întoarcem, așadar, la ideea că viitoarea structură a forțelor navale trebuie construită nu în jurul ideii de flotă mare, ci în jurul unei rețele integrate de senzori, sisteme mobile de rachete de coastă, câmpuri de mine defensive inteligente, drone maritime și aeriene și sisteme de apărare aeriană stratificate.

Obiectivul strategic nu este să avem o flotă care să ne satisfacă orgoliul în Marea Neagră, ci să transformăm litoralul românesc și Zona Economică Exclusivă într-un spațiu în care orice agresiune navală să devină prea riscantă și prea costisitoare pentru a fi încercată.