Un avion ucrainean MiG-29 s-a prăbușit la Odesa în timp ce încerca să angajeze ținte aeriene. Pilotul a reușit să se catapulteze
11 August 2026
Un oficial israelian de rang înalt a ridicat, în cadrul unor declarații făcute la Washington la sfârșitul lunii iulie, posibilitatea dezvoltării unui avion de vânătoare stealth de producție proprie și a unei aeronave de luptă autonome, ca parte a unui efort mai amplu de reducere a dependenței Israelului de furnizorii militari străini.
Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a precizat că țara ar trebui să înceapă producerea unor sisteme pe care furnizorii externi ar putea, într-o zi, refuza să le mai livreze. Orizontul stabilit este de zece ani, însă declarațiile nu au oferit detalii despre structura programului, buget sau cerințe tehnice concrete.
Potrivit Bloomberg și Jerusalem Post, inițiativa se înscrie în planul premierului Benjamin Netanyahu de reducere treptată a finanțării militare externe primite de la Statele Unite, în prezent de 3,8 miliarde de dolari anual, până la eliminarea completă a acestei componente în aproximativ un deceniu.
În baza memorandumului de înțelegere valabil pentru perioada 2018-2028, Washingtonul s-a angajat să acorde Israelului 38 de miliarde de dolari, din care 33 de miliarde reprezintă finanțare militară externă directă, iar 5 miliarde sunt destinate apărării antirachetă.
Cele 3,8 miliarde de dolari anual nu sunt însă un ajutor cu care Israelul cumpără ce vrea, de unde vrea. Mecanismul american Foreign Military Financing (FMF) obligă Israelul să cumpere echipament militar american, de la Lockheed Martin, Boeing, Raytheon și alți producători din Statele Unite.
Practic, banii circulă mai degrabă simbolic prin Israel, ei pleacă din bugetul american și ajung tot la companii americane, Israelul primind în schimb avioanele, rachetele sau sistemele respective.
Este motivul pentru care acest tip de finanțare leagă strâns Israelul de industria de apărare a SUA, nu doar financiar, ci și tehnologic, întrucât echipamentul cumpărat astfel vine cu software, standarde și proces de mentenanță controlate de partea americană.
Demersul israelian de renunțare la acest tip de colaborare cu SUA ar urma să fie compensat prin achiziții finanțate din surse proprii, producție internă și programe de co-dezvoltare cu parteneri internaționali.
Deși relatările privind un eventual avion stealth comparabil cu F-35 au atras cel mai mult atenția publică, elementul cu relevanță operațională mai apropiată pare să fie aeronava de luptă autonomă.
Un asemenea sistem ar putea îndeplini misiuni de informații, război electronic și atac, operând în tandem cu aeronavele pilotate. Aici apare însă o întrebare la care relatările inițiale nu oferă răspuns, anume ce arhitectură de comandă și control ar dirija sistemul israelian, și ce rol ar juca în acest lanț actualul avion de vânătoare de generația a cincea al Israelului, F-35I Adir.
F-35 nu a intrat în serviciu cu capacitatea nativă de a controla aeronave de luptă colaborative de tip CCA, deși Statele Unite și Lockheed Martin lucrează în prezent la introducerea unor capabilități de operare mixtă, pilotat-autonom. Lockheed Martin a declarat că a demonstrat deja funcționarea unei interfețe de acest tip, menită să permită piloților de F-35 și F-22 să gestioneze simultan mai multe aeronave autonome, iar Corpul de Pușcași Marini al SUA a inclus integrarea CCA cu F-35 în planificarea sa de aviație pentru anii următori.
O eventuală aeronavă autonomă israeliană ar putea, teoretic, opera alături de Adir, însă un asemenea aranjament ar expune o contradicție centrală a obiectivului declarat de independență.
Dacă scopul inițiativei este reducerea dependenței externe, integrarea unei aeronave israeliene de tip CCA cu F-35I ar putea totuși necesita acces la software controlat de partea americană, la standarde de interfață, procese de certificare și arhitectura sistemului de misiune al aeronavei.
Israelul ar putea, în acest scenariu, produce aeronava autonomă pe plan intern, rămânând în același timp dependent de aprobarea americană, dacă F-35I ar fi selectat pentru a o direcționa sau sprijini operațional.
F-35I diferă deja, în această privință, de celelalte variante ale avionului. Israel Aerospace Industries a dezvoltat pentru Adir un sistem indigen de comandă, control, comunicații și calcul, iar potrivit IAI, arhitectura deschisă a acestui sistem permite Israelului introducerea unor aplicații dezvoltate local și oferă țării o „independență relativă” față de producătorul aeronavei.
Formularea este semnificativă, întrucât sistemul israelian oferă o marjă mai mare de libertate națională, dar nu stabilește o suveranitate deplină asupra arhitecturii centrale de software și avionică a F-35. Integrarea unei aeronave de luptă autonome dezvoltate intern ar putea, prin urmare, necesita un nou aranjament cu Statele Unite și cu Lockheed Martin.
Ca alternativă, Israelul ar putea urma un model operațional în care aeronava autonomă ar primi misiuni de la avioane F-15I sau F-16I, de la o platformă aeriană de comandă și control sau de la o stație de sol, ori ar putea îndeplini sarcini pre-autorizate cu un grad ridicat de autonomie, fără a necesita control direct și continuu din cabina unui avion pilotat.
O altă posibilitate ar fi folosirea F-35I ca nod de senzori și țintire, menținând în același timp funcțiile detaliate de comandă ale sistemului CCA într-un strat separat de comunicații și management al misiunii, dezvoltat exclusiv de partea israeliană.
Chestiunea este cu atât mai relevantă cu cât Israelul urmărește o reducere a dependenței, nu o separare strategică de Statele Unite. În mai 2026, Israelul a aprobat achiziția unei a patra escadrile de F-35 și a unei a doua escadrile de F-15IA, ceea ce înseamnă că Adir va rămâne piatra de temelie a puterii aeriene israeliene mult timp după perioada în care ar putea apărea noua aeronavă autonomă.
Nu se pune, așadar, problema dacă Israelul deține tehnologia necesară pentru a produce o aeronavă de luptă autonomă avansată, industria sa aerospațială având deja experiență vastă în sisteme fără pilot, senzori, război electronic și integrare de misiune, moștenită inclusiv din perioada programului Lavi, anulat în 1987 din motive bugetare și politice, după presiuni americane pentru achiziționarea de platforme americane.
Testul real al independenței va fi, în schimb, dacă Israelul poate controla efectiv aeronava, actualiza software-ul de misiune și integra armamentul fără a crea o nouă formă de dependență față de elementele controlate de partea americană din arhitectura Adir.
Nu trebuie omis faptul că discuția despre autonomie tehnologică survine într-un moment în care relația israeliano-americană trece printr-o fază vizibil mai fluctuantă decât în trecut. Cu doar câteva zile înainte de declarațiile de la Washington despre avionul autonom, premierul Netanyahu respinsese public planul american în 15 puncte pentru dezarmarea Hamas în Gaza, o rupere rară de linia promovată direct de administrația Trump.
În paralel, poziționarea Israelului față de gestionarea mai amplă a conflictelor din regiune, inclusiv războiul purtat anul acesta cu Iranul, în care F-35I a doborât în martie un avion iranian Yak-130, arată un Israel dispus tot mai des să acționeze pe cont propriu în deciziile militare și diplomatice cheie, chiar dacă rămâne, cel puțin pentru următorul deceniu, structural dependent de arhitectura tehnologică americană pentru coloana vertebrală a forței sale aeriene.
