Frontul din altare în R. Moldova: Crucea, epoleții și războiul hibrid

Într-un stat aflat între războiul Rusiei împotriva Ucrainei, presiuni informaționale constante și o societate vulnerabilă la basme ale propagandei ruse despre „neutralitate”, „tradiție” și „frica de război”, accesul unor clerici apropiați de structurile bisericești subordonate canonic Moscovei în spațiul Armatei Naționale devine o problemă strategică. Nu pentru că fiecare preot ar fi agent de influență, ci pentru că Moscova a demonstrat că știe să transforme autoritatea religioasă într-un instrument politic.

Armata Națională este deja una dintre țintele principale ale propagandei ruse. Ministerul Apărării a avertizat în repetate rânduri asupra falsurilor distribuite pe Telegram și TikTok despre mobilizare, militarizare sau presupuse pregătiri de război. Scopul acestor mesaje este clar, și anume inducerea fricii, slăbirea încrederii în instituțiile statului și prezentarea apropierii de Uniunea Europeană sau de partenerii occidentali drept un drum inevitabil spre conflict.

În acest context, preotul militar nu este doar un simbol religios. El intră într-un spațiu sensibil, în care soldații, militarii în termen, ofițerii și familiile lor caută sprijin moral. Prin statutul său, preotul poate transmite liniște, solidaritate și încredere. Dar același statut poate fi folosit și pentru a transmite mesaje politice ambalate în limbaj religios, precum „Occidentul distruge credința”, „NATO aduce războiul”, „statul își abandonează poporul”, „adevărata apărare a tradiției vine din lumea rusă”.

Legătura instituțională dintre Ministerul Apărării și Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a fost oficializată prin acorduri de cooperare. În 2020, Mitropolia Moldovei și Ministerul Apărării au semnat un acord privind educația moral-spirituală și asistența religioasă în Armata Națională. Documentul prevedea activități precum completarea bibliotecilor militare cu literatură religioasă, discuții moral-spirituale cu militarii, oficii religioase în unități și binecuvântarea efectivului militar.

Aceasta nu este, în sine, o problemă. Armatele din multe state democratice au servicii de asistență religioasă. Diferența este dată de contextul geopolitic și de subordonarea canonică a Mitropoliei Chișinău și a Întregii Moldove față de Patriarhia Moscovei. Chiar dacă Mitropolia Chișinăului și a Întregii  Moldove respinge eticheta de biserică rusă și se prezintă ca structură liberă și independentă, legătura sa cu Biserica Ortodoxă Rusă rămâne un fapt esențial în analiza de securitate. Liderul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, mitropolitul Vladimir, este membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, condus de Patriarhul Kirill, unul dintre stâlpii regimului Vladimir Putin.

Ministerul Apărării a încercat să delimiteze formal această colaborare. După apariția informațiilor despre deplasările unor preoți moldoveni la Moscova, instituția a precizat că preoții nu sunt angajați ai ministerului și nu se află în subordonarea acestuia. Totuși, ministerul a confirmat că relația cu Mitropolia Moldovei se desfășoară în baza acordului din 2020 și a anunțat că își rezervă dreptul de a reevalua accesul clericilor la evenimentele Armatei Naționale.

Aici apare miezul problemei. Chiar dacă preoții militari nu sunt salariați ai Ministerului Apărării, ei au avut acces simbolic și practic la mediul militar. Ei au participat la ceremonii, au oficiat slujbe, au purtat uneori uniformă și au fost prezentați ca parte a sistemului de sprijin moral al armatei. Acum câțiva ani, de exemplu, un grup de 21 de preoți militari din unități ale Armatei Naționale a primit grade precum locotenent sau locotenent-major, într-o ceremonie la care au participat reprezentanți ai Ministerului Apărării și ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

Această apropiere poate crea o confuzie periculoasă între autoritatea statului și autoritatea bisericească. Pentru soldat, preotul militar nu este un simplu vizitator. El apare în același spațiu cu comandantul, la aceleași ceremonii, în același cadru solemn. Dacă un asemenea actor transmite sau validează narațiuni ostile statului, mesajul nu mai pare propagandă externă. Pare sfat moral, îndemn duhovnicesc sau avertisment patriotic.

În 2024, această vulnerabilitate a devenit vizibilă prin cazul pelerinajelor la Moscova. Investigații de presă și rapoarte ale autorităților au arătat că sute de preoți și persoane apropiate Mitropoliei Moldovei au mers în Rusia în deplasări finanțate de structuri rusești. Mass-media internațională a relatat că preoții ar fi primit excursii plătite, carduri bancare și îndrumări privind crearea unor canale de Telegram prin care să influențeze opinia publică înaintea referendumului privind integrarea europeană. Sute de canale Telegram atribuite unor parohii ale Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove au început să redistribuie mesaje similare, cu accent pe ideea că Uniunea Europeană ar amenința valorile tradiționale și viața religioasă.

Serviciul de Informații și Securitate a descris un tablou similar. Potrivit unui raport prezentat în Parlament, sute de preoți ar fi fost implicați în scheme de influență electorală, după deplasări în Rusia, unde li s-ar fi cerut să semneze contracte, să primească bani prin carduri MIR și să promoveze mesaje anti-UE. Mitropolia Moldovei a respins implicarea politică organizată, spunând că pelerinajele au fost religioase, nu electorale, și că preoții nu au primit binecuvântare pentru susținerea vreunui candidat.

Această precizare este importantă. Nu orice preot care a mers la Moscova poate fi acuzat automat că a lucrat pentru interesele Rusiei. Dar pentru statul moldovean, întrebarea nu este doar dacă fiecare caz poate fi probat penal. Întrebarea de securitate este alta, și anume poate o rețea clericală cu acces la comunități, inclusiv la mediul militar, să fie folosită de un stat ostil pentru a disemina mesaje politice? Răspunsul este da, iar cazul R. Moldova arată că mecanismul nu este teoretic.

Pericolul pentru Armata Națională are cel puțin trei dimensiuni. Prima este moralul militarilor. Dacă un soldat aude constant că statul îl va trimite să moară pentru NATO sau că modernizarea armatei înseamnă pregătirea unui război împotriva Rusiei, încrederea sa în comandament scade. A doua este loialitatea simbolică. Armata trebuie să fie loială Constituției Republicii Moldova, nu unei ideologii transnaționale precum lumea rusă. A treia este vulnerabilitatea informațională, iar un preot cu acces în unitate poate transmite mesaje, observa stări de spirit și amplifica neîncrederea fără să pară un actor politic.

Rusia oferă deja modelul complet al acestei instrumentalizări. În Federația Rusă, Biserica Ortodoxă Rusă nu doar binecuvântează militari, ci contribuie la justificarea ideologică a războiului împotriva Ucrainei. Patriarhul Kirill a susținut public, politic și financiar, invazia și a prezentat conflictul ca pe o luptă cu dimensiune metafizică împotriva Occidentului liberal. În 2022, el a afirmat că soldații ruși care mor în Ucraina își spală păcatele prin sacrificiul lor militar.

Această teologie a războiului nu rămâne la nivel de predică. Biserica Ortodoxă Rusă a încercat să mărească de mai multe ori numărul preoților militari trimiși alături de forțele ruse în Ucraina, de la câteva sute la cel puțin 1.500. Rolul lor este descris în termeni de moral, spirit de luptă și pregătire pentru moarte, exact acolo unde religia devine combustibil pentru agresiune militară.

În 2024, Consiliul Mondial al Bisericilor a criticat dur documentul adoptat sub conducerea Patriarhului Kirill de Consiliul Mondial al Poporului Rus, care descria conflictul din Ucraina drept război sfânt. Organizația a condamnat folosirea limbajului religios pentru justificarea agresiunii armate și a cerut Bisericii Ortodoxe Ruse să nu mai legitimeze invazia.

Pentru Republica Moldova, lecția este directă. Dacă în Rusia preotul militar este folosit pentru a sfinți războiul, în R. Moldova el poate fi folosit pentru a slăbi capacitatea societății de a se apăra. Nu prin îndemnuri directe la luptă, ci prin cultivarea fricii, a confuziei și a neîncrederii. Mesajul nu trebuie să spună susțineți Rusia. Este suficient să transmită mesaje precum nu aveți încredere în armata voastră, nu aveți încredere în guvern, UE vă va lua credința, apărarea națională înseamnă război.

Soluția nu este alungarea religiei din armată și nici stigmatizarea credincioșilor ortodocși. Soluția este separarea clară între asistența spirituală legitimă și influența geopolitică. Ministerul Apărării trebuie să stabilească reguli transparente de acreditare, verificare și conduită pentru orice cleric care intră în spațiul militar. Orice preot implicat în campanii politice finanțate din exterior, în rețele de propagandă sau în acțiuni care atacă interesele constituționale ale statului trebuie să piardă accesul la unități și ceremonii militare.

Armata Națională poate colabora cu bisericile, dar nu poate permite ca uniforma, crucea și autoritatea spirituală să fie folosite pentru a transfera în cazărmi mesajele Moscovei. Într-un război hibrid, frontul nu este doar la graniță. El trece prin ecranele telefoanelor, prin predici, prin biblioteci, prin ceremonii și prin spațiile în care oamenii caută sens. Iar atunci când preotul militar devine purtătorul unei loialități străine, vulnerabilitatea nu mai este doar religioasă. Este militară, informațională și națională.