Defense România Forțele terestre Expert militar: Armata ucraineană se confruntă cu o lipsă catastrofală de mortiere

Expert militar: Armata ucraineană se confruntă cu o lipsă catastrofală de mortiere

Experții ucraineni avertizează că munițiile sunt pe terminate.

Expertul militar Oleh Jdanov a declarat că, în faza actuală a războiului, forţele armate ucrainene duc o lipsă acută de anumite tipuri de arme.

Forţele armate ucrainene au nevoie în special de mine şi mortiere autopropulsate multifuncţionale, care nu sunt incluse în anumite pachete de ajutor militar din partea partenerilor. Obţinerea de rachete cu rază lungă de acţiune, de asemenea, este o problemă presantă în acest moment.

"Aceasta este o problemă... Infanteria noastră plăteşte cu propria viaţa pentru lipsa unor arme precum mortierele" - a declarat expertul. Potrivit acestuia, vin vremuri dificile în războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei. În bătăliile de la Bahmut, de exemplu, ruşii au periodic un avantaj datorită faptului că forţele armate ucrainene pur şi simplu nu au timp să îi lichideze. "Pur şi simplu fizic nu reuşim. Există o lipsă catastrofală de mortiere sau de mine pentru mortiere. Acestea, de asemenea, lipsesc cu desăvârşire" - a mai remarcat expertul. 

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes