Drona MQ-9 nu trece testul războiului? Fost pilot de „Reaper” trage câteva concluzii neplăcute 

De la al Doilea Război Mondial, știința a progresat considerabil punând în mâna luptătorilor minuni tehnologice cum ar fi avioanele de generația a cincea și sisteme antibalistice extrem de eficiente și de supraviețuitoare. Deși ele infirmă conceptul câștigător de „mult și ieftin”, există în continuare arme care necesită revizuiri radicale deoarece unele nu au fost proiectate pentru a supraviețui în lupta cu adversari avansați iar altele au devenit uzate moral în urma evoluției rapide a tehnologiilor câștigătoare de luptă.

Cazul dronelor MQ-9 tinde să devină unul emblematic. Ele sunt arme destul de scumpe dar au fost doborâte într-un număr relativ mare în recenta operație americano-israeliană din Iran.

Samuel Nahins, fost pilot de MQ-9 Reaper cu 2.700 de ore de luptă, a atras, recent, atenția asupra vulnerabilității mari a dronei într-un teatru militar în care există arme antiaeriene care ajung și depășesc plafonul aerian de zbor al aeronavei. În acest context, el consideră că decizia Poloniei de a achiziționa trei avioane MQ-9 Reaper pentru 310 milioane de dolari, „este una curioasă” dar care, cu toate acestea este extrem de valoroasă pentru că reprezintă exemplul evident din care se pot învăța foarte multe lucruri bune.

Faptele

Într-o lună de război, pierderile dronelor de recunoaștere și atac MQ-9 Reaper de către trupele americane în Iran au depășit 24 de aparate, care costă în total peste 700 de milioane de dolari.

Contextul polonez – unul dominat de inerție instituțională. Ea este prezentă în toate țările lumii

Achiziția poloneză a fost lansată în 2022, când războiul din Ucraina era în faza incipientă, iar lecțiile despre drone, atât de evidente acum, încă nu se cristalizaseră pe deplin. Dar, Polonia a semnat contractul de cumpărare a aeronavei abia în decembrie 2024, când fizionomia luptelor din Ucraina era complet diferită față de cea de la începutul războiului.

Nahins, care a fost instructor și evaluator de zbor pentru platformă, consideră că achiziția poloneză „nu a fost o investiție în apărare” ci mai degrabă „un monument al inerției instituționale, realizat într-un moment în care câmpul de luptă începuse deja să se miște”.

„Până la începutul iernii în Polonia, acele aeronave erau aproape sigur imobilizate la sol. Nu sunt speculații; este fizică aeronautică. MQ-9 nu poate efectua decolări pe cer semnificativ înnorat. A fost proiectat pentru teatrul de operații plat și uscat din Orientul Mijlociu, unde dominația aeriană era totală, iar cerul era senin. În Europa, niciuna dintre aceste condiții nu se aplică în mod fiabil. Într-un mediu contestat, acoperit de nori și saturat electronic, Reaper nu supraviețuiește. Este doborât”, spune Nahins.

A. Problemele sunt mai profunde decât un contract prost

1. Viteza prea mică de pregătire a personalului

Pentru a ajunge un pilot eficient, un operator de MQ-9 are nevoie de optsprezece luni în care trece prin cursul general de aeronave pilotate de la distanță, cursul specific platformei și instruirea pentru calificarea misiunii. Această cronologie era justificabilă atunci când se lupta împotriva forțelor neconvenționale care nu aveau nicio apărare antiaeriană. Dar, în prezent situația s-a schimbat radical, precizează Nahins.

1.1. Cazul Ucraina

Sistemul ucrainean de formare a piloților de drone este mult mai rapid. Într-o lună se formează un operator de quadcopter iar după a doua lună de pregătire el este deja considerat competent. Nahins vorbește în cunoștință de cauză pentru că a participat, în Ucraina, la o sesiune de instruire. „Ucraina folosește o ecuație complet diferită, una calibrată la ritmul în care se mișcă efectiv câmpul de luptă modern”, spune Nahins.

2. Costurile 

„Reaper costă aproximativ 30 de milioane de dolari bucata. Companiile ucrainene de tehnologie apărării produc drone cu rază lungă de acțiune, capabile de atac, pentru prețuri cuprinse între 2.000 și 200.000 de dolari - un raport de cost cuprins între 0,004 și 0,7% din platforma americană. Acestea nu sunt jucării. Sunt sisteme de arme decisive din punct de vedere operațional pe care Ucraina le-a folosit pentru a ataca ținte aflate în adâncimea teritoriului rusesc, pentru a remodela coridoarele logistice și pentru a demonstra că aritmetica războiului cu drone s-a schimbat fundamental”, precizează Nahins.

Lecția: masa, viteza și adaptabilitatea au înlocuit vechiul model 

„Lecția acestui război - cea mai clară lecție pe care orice minister al apărării din Europa ar fi trebuit să o învețe până acum - este că masa, viteza și adaptabilitatea au înlocuit modelul moștenit al platformelor rafinate, scumpe și lente pe teren”. Atelierele de voluntariat și laboratoarele de inovare la nivel de unitate din Ucraina produc drone adaptate la câmpul de luptă, asamblate din componente imprimate 3D. Următoarea evoluție a armei este fabricată în doar câteva zile iar timpul de la concept la implementarea operațională se măsoară în săptămâni, nu în cicluri de achiziție. „Aceasta nu este doar o capabilitate diferită. Este o concepție diferită a ceea ce înseamnă capabilitatea”, spune Nahins.

B. Implicația strategică: banii cheltuiți prost reprezintă un risc de securitate

Deși MQ-9 este o aeronavă cu performanțe excepționale, ea poate opera „doar într-un mediu permisiv, cu cer senin și dominație aeriană pe deplin stabilită.” (…) „Polonia nu este Afganistan. Coridorul Suwałki nu este Kandahar. Mediul de amenințare cu care se confruntă Polonia, cu un adversar egal cu apărare antiaeriană integrată, capabilități de război electronic de ultimă generație și dorința demonstrată de a contesta fiecare strat al spectrului electromagnetic, face ca modelul de operare al Reaper să fie în mare parte irelevant. Trei aeronave care nu pot zbura în iarna poloneză, nu pot supraviețui în spațiul aerian contestat și necesită optsprezece luni de echipaj nu reprezintă un factor de descurajare. Ele reprezintă o slăbiciune de nouă cifre”, spune Nahins.

Lecția 1: pentru a supraviețui trebuie să te schimbi mai rapid decât viteza cu care se schimbă războiul

„Flancul estic al NATO are nevoie de operatori de drone care pot fi instruiți în săptămâni, nu în ani. Are nevoie de aeronave care pot fi produse în volum, pierdute în cantitate și înlocuite fără a declanșa o notificare parlamentară. Are nevoie de autorități de achiziții capabile să se miște la viteza amenințării, nu de birocrația achizițiilor de apărare. Și are nevoie de onestitatea instituțională de a analiza ceea ce a realizat Ucraina și de a recunoaște, fără ego, atunci când deciziile de achiziții nu sunt sincronizate cu inovațiile testate în luptă ale Ucrainei.

Ucraina a revoluționat războiul cu drone. A făcut acest lucru în condiții de presiune existențială, lipsă de materiale și contact continuu cu un adversar egal. Lecțiile pe care le-a produs nu sunt teoretice. Ele sunt scrise în ratele de ucidere, volumele de producție, termenele de instruire și aeronavele de 2.000 de dolari care se dovedesc decisive din punct de vedere operațional împotriva unei armate care trebuia să să aducă rapid victoria”, spune Nahins.

Lecția 2: cântăriți bine și priviți critic tentațiile

„Polonia a cheltuit 310 milioane de dolari pe trei aeronave, stații de control la sol și plăți către instructorii de zbor. Aceeași sumă, direcționată către producția de drone scalabile, locale și rapide, în parteneriat cu industriile de apărare ucrainene, ar fi putut pune în funcțiune mii de sisteme capabile de atac, ar fi putut antrena sute de operatori și ar fi putut stabili o bază de producție capabilă să se extindă în timpul unei crize. Polonia și-a făcut alegerea. Întrebarea acum este dacă restul NATO va face o alegere diferită. Polonia este primul membru NATO de pe flancul estic care achiziționează drone Reaper. Ar trebui să fie ultimul care face acest lucru pe acest model. Pe măsură ce bugetele de apărare din Europa se extind pentru a face față noilor angajamente de cheltuieli, tentația de a umple aceste bugete cu platforme americane (scumpe, familiare și lizibile din punct de vedere politic) va fi considerabilă. Ar trebui să i se reziste acestei tentații”, spune Nahins.

Lecția 3: supraviețuirea este pe primul plan nu interesul de afaceri

„Nu este în interesul aliaților NATO să cheltuiască fonduri de apărare nou angajate pe sisteme sofisticate care nu pot supraviețui mediului de amenințare în care ar trebui să descurajeze agresiunea. Și nu este în interesul Statelor Unite să forțeze aceste achiziții. Exporturile americane de apărare pot fi bune pentru industria americană de apărare. Nu sunt bune pentru securitatea americană dacă lasă armatele aliate echipate pentru războiul care a trecut.

Lecția 4: învățați de la ucraineni pentru că ei se confruntă cu cea mai avansată amenințare

Viitorul războiului în Europa nu va fi decis de țara care are cele mai scumpe aeronave. Și, având în vedere că Rusia furnizează informații și resurse Iranului, s-ar putea ca viitorul războiului să nu fie decis în Orientul Mijlociu. Războiul modern va fi decis de țara care poate lansa cele mai capabile, mai numeroase și mai rapid desfășurabile sisteme fără pilot și de țara care are onestitatea instituțională de a învăța din războiul care a predat aceste lecții în timp real. Acea țară este Ucraina. Programa este disponibilă. Publicul ar trebui să fie fiecare minister al apărării de pe flancul estic al NATO, fiecare ofițer de achiziții care analizează următorul contract și fiecare oficial american care consiliază guvernele aliate cu privire la modul de cheltuire a banilor pe care s-au angajat, în cele din urmă, să îi cheltuiască”, încheie Nahins.