Decizia Federației Ruse de a-și recalibra strategia militară în jurul utilizării masive a dronelor cu design iranian reprezintă nu doar o evoluție tactică, ci o recunoaștere a faptului că securitatea continentului se joacă acum în planul eficienței economice.
În condițiile în care planurile Moscovei vizează atingerea unui ritm de producție de 1.000 de unități pe zi, Kievul și aliații săi sunt forțați să recupereze decenii de investiții neglijate în sisteme antiaeriene cu cost redus. Această campanie sistematică testează capacitatea Occidentului de a susține un război de uzură în care rachetele interceptoare scumpe sunt consumate de ținte ieftine, transformând spațiul aerian într-un mediu unde volumul de producție industrială devine mai important decât rafinamentul tehnologic.
Strategia „1.000 de drone pe zi”
Întrebarea fundamentală pentru anul 2026 este dacă Ucraina poate găsi o soluție asimetrică înainte ca stocurile sale de muniție de înaltă precizie să fie epuizate de un inamic care a transformat cantitatea într-o formă de superioritate strategică.
Esența strategiei rusești rezidă într-un calcul economic brutal, unde costul unei drone Geran-2, estimat între 20.000 și 70.000 de dolari, forțează utilizarea unor rachete Patriot sau IRIS-T care pot depăși pragul de un milion de dolari pe unitate.
Prin lansarea unor valuri mixte, formate din drone de atac și momeli ieftine de tip Gerbera, Rusia creează o dilemă logistică pentru apărătorii ucraineni, forțându-i să își consume resursele limitate pe ținte care nu au valoare strategică individuală, dar care împreună saturează capacitatea de procesare a radarelor.
Comandantul-șef Oleksandr Sirski a confirmat că Rusia poate produce deja peste 400 de unități zilnic, acoperind o gamă largă de modele, de la variantele cu elice până la variantele propulsate de motoare cu reacție.
Evoluția tehnică a acestor platforme a transformat drona kamikaze dintr-o amenințare lentă într-un factor de risc pentru aviația ucraineană. Noile modele Geran-4 și Geran-5 sunt echipate cu motoare turbojet care permit viteze de până la 500 km/h, reducând semnificativ timpul de reacție al grupurilor mobile de apărare.
Mai mult, instalarea rachetelor aer-aer R-60 și a sistemelor de tip MANPADS direct pe aceste aparate de zbor fără pilot indică o încercare a Moscovei de a vâna elicopterele și avioanele ucrainene care încearcă să intercepteze valurile de atac.
Această integrare tehnologică, susținută de computere de tip Raspberry Pi și modemuri mesh chinezești, arată un grad ridicat de adaptabilitate în utilizarea componentelor comerciale pentru scopuri militare.
Cum folosește Rusia avioane Su-25 pentru a lansa noi modele de drone Shahed?
O altă dimensiune importantă a strategiei rusești pentru anul 2026 este diversificarea modului de lansare și creșterea razei de acțiune. Documentele recente indică faptul că Rusia ia în considerare lansarea dronelor de tip Geran-5 de pe avioane de atac Su-25, o manevră care ar permite acestor aparate să pătrundă în spațiul aerian ucrainean din unghiuri neprevăzute și de la distanțe mult mai mari.
Această capacitate de a ataca din vectori multipli, combinată cu utilizarea antenelor de control în linie dreaptă și a terminalelor de satelit, oferă operatorilor ruși posibilitatea de a lovi ținte dinamice și de a ocoli zonele cu densitate mare de sisteme de război electronic.
În acest context, Ucraina este forțată să dezvolte propriile interceptoare asimetrice, precum drona STING, pentru a echilibra balanța economică a conflictului. Totuși, presiunea rămâne uriașă, având în vedere că Rusia a reușit să își stabilizeze lanțurile de aprovizionare și să scaleze producția la un nivel industrial care depășește ritmul de fabricare a muniției antiaeriene occidentale.
Accentul pus de Moscova pe dronele Shahed/Geran nu este doar o metodă de a distruge infrastructura, ci o strategie de epuizare materială a partenerilor internaționali ai Ucrainei, pariu pe care Kremlinul mizează pentru a obține o victorie prin atriție pe termen lung.