Defense România Știri principale Criză S-400. Stoltenberg, vizită la Ankara în contextul disputei dintre Turcia și SUA

Criză S-400. Stoltenberg, vizită la Ankara în contextul disputei dintre Turcia și SUA

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, întreprinde luni o vizită la Ankara, în contextul unei dispute tot mai aprinse între Turcia şi SUA în legătură cu preconizata achiziţie de către partea turcă a sistemului de rachete sol-aer S-400.

Stoltenberg s-a declarat încurajat de dialogul în curs de desfăşurare între Turcia şi SUA pe tema S-400, potrivit agenţiei turce de presă Anadolu.

Şeful NATO a salutat totodată discuţiile referitoare la o posibilă achiziţie de către Turcia a unui sistem de rachetă american Patriot, un indiciu că acest fapt ar putea determina conducerea de la Ankara să-şi reconsidere poziţia referitoare la S-400.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat în mod repetat că Turcia nu va da înapoi de la acordul privind S-400, în pofida presiunii crescânde din partea Washingtonului, inclusiv ameninţări cu sancţiunile.

Potrivit Washingtonului, un aliat al NATO nu ar trebui să achiziţioneze un astfel de echipament de la un adversar.

Stoltenberg: „Deciziile privind înarmarea sunt luate de către state”, dar „interoperabilittea e fundamemntală pentru NATO”

SUA au ameninţat Turcia că riscă să fie exclusă din programul privind avionul F-35. Turcia este un membru în consorţiul implicat în producerea aparatului, precum şi un cumpărător.

Deciziile privind echiparea armatei sunt luate de către state, a declarat Stoltenberg agenţiei Anadolu când a fost întrebat în legătură cu S-400. Dar... interoperabilitatea forţelor noastre armate este fundamentală pentru NATO pentru a ne întreprinde operaţiunile şi misiunile, a adăugat el.

Luna trecută, Erdogan, exprimându-se alături de preşedintele rus, Vladimir Putin, a calificat achiziţionarea de sisteme S-400 ca fiind un drept suveran al ţării sale.

Jens Stoltenberg va avea în cursul zilei o întâlnire cu Recep Tayyip Erdogan.

Alte știri de interes