Defense România Forțele terestre Complexele antiaeriene Gepard în acțiune (Foto). Militarii români au participat la un exercițiu în Polonia

Complexele antiaeriene Gepard în acțiune (Foto). Militarii români au participat la un exercițiu în Polonia

Tragere cu sistem Ghepard din dotarea Armatei României, foto: MApN
În această săptămână, “Gheparzii de fier” au executat un alt exercițiu de antrenament în teren, de nivel secție, de la dislocarea în baza de antrenament Bemowo Piskie din Polonia.

​Exercițiul s-a desfășurat pe timp de noapte, în poligonul Wyreby, iar scenariul tactic a cuprins o serie de situații similare cu cele reale, precum acordarea primului ajutor, evacuarea tehnicii avariate, reacția la contactul cu inamicul și modalitățile de raportare a incidentelor prin intermediul mijloacelor și terminalelor de comunicații folosite, a precizat vineri Comandamentul Forțelor Întrunitevineri.

Scopul exercițiului a fost antrenarea secțiilor bateriei GEPARD și militarilor plutonului sprijin pentru a-și îmbunătăți capacitatea de luptă într-un mediu complex, precum și relațiile de comandă-control prin aplicarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor deja existente la nivelul subunităților.

Începând cu luna Octombrie, timp de șase luni, militarii români participă, sub comanda operațională a Comandamentului Forțelor Întrunite, în cadrul Grupului de Luptă din Polonia.

Misiunea contingentului românesc este de asigurare a prezenței înaintate consolidate în flancul nord-estic al alianței NATO, alături de partenerii americani, britanici, croați și polonezi, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summit-ului de la Varșovia.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes