Ce înseamnă aderarea Egiptului la „Acordul Mecca” și cum ar arăta noua arhitectură de securitate de la Mediterana la Oceanul Indian

Declarația câștigă greutate datorită momentului în care a fost lansată, venind la doar câteva zile după ce Turcia, Arabia Saudită și Pakistanul au semnat Acordul Mecca pentru Apărare Comună, care se bazează pe principiul apărării colective, împreună cu stabilirea unor mecanisme de coordonare politică și militară, exerciții comune și cooperare în domeniile sistemelor fără pilot, războiului electronic, inteligenței artificiale și industriilor de apărare.

Dar cea mai importantă întrebare nu este pur și simplu dacă Egiptul se va alătura, ci mai degrabă de ce Turcia își dorește în mod specific Egiptul și ce s-ar putea schimba în echilibrul regional de putere dacă acesta devine al patrulea membru?

Acordul de la Mecca: O alianță care depășește manevrele comune

Acordul de la Mecca nu se prezintă ca o alianță îndreptată formal împotriva unei anumite țări, ci include un principiu de apărare colectivă care face ca un atac asupra unui stat membru să fie o amenințare pentru grup, cu diverse forme de răspuns în funcție de natura amenințării, de la schimbul de informații și sprijin logistic până la forme de sprijin militar.

Această formulare conferă acordului o importanță care transcende cooperarea militară tradițională, mai ales pe măsură ce statele fondatoare se îndreaptă spre construirea unor mecanisme permanente de coordonare, instruire și cooperare în domeniul apărării și tehnologic.

Intrarea Egiptului în această ecuație nu înseamnă pur și simplu creșterea numărului de membri de la trei la patru, ci mai degrabă adăugarea unei puteri militare, geografice și politice cu o poziție complet diferită în regiune.

De ce anume Egiptul?

Egiptul este situat la o răscruce strategică între Marea Mediterană și Marea Roșie, controlează Canalul Suez și are frontiere și interese de securitate care se extind până în Libia, Sudan, Mediterana de Est și Cornul Africii.

Prin urmare, prezența Cairo-ului în cadrul unei alianțe de apărare formate din Turcia, Arabia Saudită și Pakistan ar oferi coaliției o nouă acoperire geografică, plasând-o într-o zonă strategică care se întinde de la Mediterana de Est până la Marea Roșie, Golf și Marea Arabiei.

Aici, Egiptul se transformă dintr-un simplu membru suplimentar într-o legătură cheie între mai multe teatre de operații diferite.

Cairo nu este un străin al ecuației

Mai important, formula Egipt-Turcia-Arabia Saudită-Pakistan nu este nouă din punct de vedere politic. Cele patru țări au organizat deja întâlniri consultative la nivel înalt pentru a discuta probleme de securitate și stabilitate regională, ceea ce înseamnă că existau canale de coordonare politică înainte de stabilirea Acordului de la Mecca în forma sa actuală.

Schimbarea notabilă este că trei dintre aceste țări au trecut acum la un cadru de apărare mai avansat, iar Ankara și-a exprimat deschis dorința ca Egiptul să se alăture.

Aceasta deschide ușa către posibilitatea ca coordonarea cvadrilaterală să evolueze de la o platformă politică la acorduri de securitate mai profunde, în cazul în care Cairo și celelalte părți vor fi de acord cu aceasta.

Turcia și Egipt: Cooperarea militară precede „Alianța Mecca”

Discuțiile turcești despre Egipt nu sunt lipsite de fundament, deoarece relațiile militare dintre Cairo și Ankara au cunoscut o dezvoltare semnificativă recent.

Forțele armate egiptene și turce au participat la exerciții militare comune care au inclus operațiuni aeriene, defensive și ofensive, precum și interceptarea dronelor, pe lângă antrenamentul forțelor speciale, parașutiștilor, de asalt și antiterorism.

Semnificația aici este că cooperarea nu se mai limitează la schimbul de vizite și comunicații militare, ci a început să se concentreze pe testarea capacităților forțelor de a opera și coordona în medii operaționale comune.

Acest lucru oferă o bază pe care se poate construi în cazul în care relația se va transforma într-un cadru de apărare multilateral în viitor.

Cel mai periculos rezultat al Alianței: O rețea regională de informații

Adevărata forță a oricărui sistem modern de apărare nu începe cu aeronave și rachete, ci cu informații.

Dacă se dezvoltă cooperarea dintre cele patru țări, una dintre cele mai importante domenii care ar putea fi extinse este schimbul de informații de avertizare timpurie, monitorizarea mișcărilor aeriene și maritime, urmărirea dronelor, a amenințărilor cu rachete și a atacurilor cibernetice.

Acest lucru nu înseamnă neapărat crearea unui aparat de informații unificat, deoarece acest lucru nu este luat în considerare public. Cu toate acestea, un schimb sporit de informații între patru puteri cu locații geografice diferite ar putea produce o imagine operațională mai largă pentru regiune.

Turcia ocupă o poziție proeminentă în Mediterana de Est, Arabia Saudită în Golf și Marea Roșie, Pakistanul în Marea Arabiei și Asia de Sud, în timp ce Egiptul este situat la o răscruce care leagă mai multe dintre aceste teatre.

Marea Roșie: cheia care face Egiptul diferit

Marea Roșie este probabil cea mai semnificativă zonă care dezvăluie valoarea strategică potențială a participării Cairo.

Arabia Saudită are o coastă lungă la Marea Roșie, Egiptul controlează Canalul Suez, Turcia are o prezență tot mai mare în discuțiile despre securitatea maritimă, iar Pakistanul are vedere la Marea Arabiei.

Acest lucru deschide căi largi pentru coordonare în protejarea navigației, monitorizarea domeniilor maritime, combaterea dronelor, protejarea porturilor și a instalațiilor vitale și schimbul de informații maritime.

Dacă Egiptul se alătură, Canalul Suez va deveni parte a calculelor de securitate ale unei alianțe cu o vastă întindere maritimă care se întinde de la Marea Mediterană până la Oceanul Indian.

Apărare aeriană și antirachetă: Bătălia începe înainte de lansarea rachetei

Printre cele mai importante domenii pentru orice cooperare extinsă în domeniul apărării se numără sistemele de avertizare timpurie și apărarea aeriană și antirachetă.

Acest lucru nu înseamnă neapărat că Egiptul își va plasa sistemele de apărare sub comanda alianței - acest lucru nu este declarat public - dar s-ar putea dezvolta forme de coordonare în schimbul de date, avertizarea timpurie, monitorizarea spațiului aerian, război electronic și combaterea dronelor

Având în vedere capacitățile variate ale celor patru țări, valoarea cooperării ar putea proveni din integrarea capabilităților, mai degrabă decât din simpla duplicare.

Dronele și inteligența artificială, noul câmp de luptă

Acordul de la Mecca în sine se concentrează pe domenii militare care se extind dincolo de armele convenționale, de la sisteme fără pilot și război electronic până la inteligență artificială și cooperare în industriile de apărare.

Aici, Turcia apare ca o putere majoră în domeniul dronelor și al industriilor de apărare, în timp ce Arabia Saudită deține resurse enorme de investiții și caută să-și localizeze industriile militare, iar Pakistanul are o vastă experiență în aviație, rachete și producție de apărare.

Egiptul, la rândul său, posedă o bază industrială și militară extinsă, împreună cu o locație care ar putea oferi oricăror viitoare parteneriate de producție o importanță comercială și geografică semnificativă.

Prin urmare, cooperarea industrială ar putea fi una dintre cele mai importante probleme dacă apartenența Egiptului trece de la o idee propusă la o realitate.

Va evolua alianța într-o platformă pentru fabricarea comună de arme? 

Cea mai semnificativă schimbare nu va consta neapărat în numărul de exerciții sau forțe participante, ci mai degrabă în posibilitatea de a trece de la achiziționarea de arme la dezvoltarea și producerea lor în comun.

Turcia caută noi piețe și parteneriate pentru industriile sale de apărare, Arabia Saudită investește masiv în localizarea producției militare, Pakistanul are experiență în dezvoltarea și fabricarea unui număr de sisteme de apărare, iar Egiptul deține o infrastructură industrială militară care ar putea oferi o bază suplimentară pentru fabricare, asamblare și întreținere.

Dacă aceste capabilități ar converge într-un cadru unic, ar putea apărea proiecte comune în domeniul dronelor, sistemelor electronice, munițiilor, vehiculelor și sistemelor terestre și navale.

Aici, Acordul de la Mecca s-ar putea transforma treptat dintr-un acord de apărare într-o platformă industrială militară.

De ce dorește Turcia Egiptul în cadrul acordului?

Din perspectiva Ankarei, Cairo nu numai că adaugă forță militară, ci și o greutate arabă și geografică semnificativă, dificil de înlocuit.

Turcia posedă capacități militare considerabile și o industrie de apărare avansată, dar nu este un stat arab, în ​​timp ce Arabia Saudită reprezintă principala putere din Golf în acord.

Egiptul, pe de altă parte, combină influența arabă, puterea militară, o locație mediteraneană, acces la Marea Roșie și relații cu multiple cercuri regionale.

Prin urmare, includerea Cairo-ului ar putea lărgi domeniul de aplicare al acordului și reduce imaginea acestuia ca un aranjament trilateral între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan.

Arabia Saudită: Partea care va determina forma expansiunii

Dorința Turciei pentru participarea Egiptului nu înseamnă că aderarea este o concluzie inevitabilă.

Arabia Saudită este membru fondator al acordului și are propriile considerații cu privire la natura alianței, limitele sale și mecanismele sale decizionale.

Prin urmare, întrebarea nu va fi doar dacă Ankara dorește Cairo, ci și dacă statele fondatoare și Cairo vor fi de acord cu privire la natura rolului Egiptului și la obligațiile care vor decurge din aderare.

Aici rezidă importanța sintagmei lui Fidan „studierea detaliilor”, deoarece indică faptul că problema depășește dorința politică și discută forma de participare și obligațiile aferente.

Pakistan: Puterea care adaugă o dimensiune diferită

Islamabadul posedă o armată numeroasă, o vastă experiență operațională, capacități de rachete și industrii avansate de apărare. De asemenea, este singurul stat islamic cu un arsenal nuclear declarat.

Cu toate acestea, participarea Pakistanului la Acordul de la Mecca nu implică o umbrelă nucleară pentru alte țări, iar acordul nu include transferul sau partajarea armelor nucleare.

Valoarea militară a Pakistanului constă în capacitățile sale convenționale, expertiza militară, industriile de apărare și locația strategică cu vedere la Marea Arabiei.

Odată cu adăugarea Egiptului la ecuație, patru puteri militare cu capacități variate vor fi reunite, oferind acordului o mai mare diversitate strategică.

Asistăm la apariția unui „NATO islamic”?

Descrierea Acordului de la Mecca drept un „NATO islamic” poate fi atrăgătoare pentru mass-media, dar necesită o prudență considerabilă.

Deși există într-adevăr o similaritate în conceptul de apărare colectivă, acordul nu posedă încă structura militară și instituțională a NATO și nici nu are un comandament militar unificat comparabil. Mai mult, experimentul este încă în stadii incipiente.

Mai precis, acordul reprezintă nucleul unei alianțe regionale de apărare cu potențial de extindere, iar capacitățile sale se pot dezvolta în timp dacă statele membre reușesc să construiască mecanisme comune mai profunde de comandă, coordonare și operare.

Adevăratul test: Ce se întâmplă dacă un stat membru este atacat?

Aici va deveni evidentă adevărata valoare militară a acordului.  Dacă un stat membru este atacat cu rachete, aeronave sau drone, răspunsul nu trebuie neapărat să fie desfășurarea directă de trupe de luptă.

Răspunsul ar putea începe cu schimbul de informații, furnizarea de sprijin logistic, consolidarea apărării și coordonarea operațiilor și ar putea escalada până la sprijin militar direct, în funcție de natura amenințării și de deciziile politice ale statelor membre.

Această flexibilitate ar putea fi un punct forte al acordului, deoarece oferă țărilor spațiul de a-și determina nivelul de intervenție în loc să transforme fiecare criză într-un angajament pentru un război total.

Ce poate câștiga Egiptul?

O potențială aderare ar oferi Egiptului oportunitatea de a-și consolida cooperarea și instruirea militară cu trei puteri regionale importante, de a extinde canalele de partajare a informațiilor și de a deschide noi căi pentru industriile de apărare și transferul de tehnologie.

De asemenea, ar putea crește prezența Egiptului în cadrul acordurilor de securitate de la Marea Roșie și i-ar conferi un rol mai important în modelarea discuțiilor legate de securitatea regională.

Din punct de vedere politic, includerea sa în acest cadru ar fi o recunoaștere a greutății sale militare și geografice, mai ales că acordul include deja Arabia Saudită, Turcia și Pakistanul.

De ce s-ar putea teme Cairo?

În schimb, orice alianță de apărare impune obligații și, cu cât aceste obligații sunt mai mari, cu atât mai puțin spațiu pentru acțiuni independente în anumite crize.

Egiptul are o rețea largă de relații militare și politice și propriile considerații privind Libia, Sudanul, Marea Roșie și Orientul Mijlociu.

La mijloc, va trebui să se asigure că orice angajamente noi nu încalcă libertatea sa decizională strategică. Prin urmare, redactarea acordurilor de implementare va fi mai importantă decât simpla declarare a calității de membru.

Trei căi posibile pentru Cairo

Egiptul ar putea urmări aderarea deplină și participarea la toate mecanismele acordului, scenariul cu cel mai mare impact asupra peisajului de securitate regional.

Cairo ar putea, de asemenea, opta pentru o abordare graduală, începând cu exerciții comune, cooperare industrială și schimb de informații înainte de a decide asupra calității de membru deplin - o opțiune care îi oferă un spațiu de manevră mai mare.

Al treilea scenariu implică continuarea cooperării cu cele trei țări prin intermediul cadrelor bilaterale și multilaterale existente, fără a adera la clauza de apărare colectivă.

Cel mai mare obstacol nu sunt armele, ci calculele diferite

În ciuda tuturor acestor capabilități, cel mai mare test cu care se confruntă acordul rămâne cel politic, nu militar.

Turcia are prioritățile sale în Mediterana de Est, Siria și Irak; Arabia Saudită se concentrează pe securitatea Golfului și a Mării Roșii; Pakistanul are în vedere în primul rând periferia sa sud-asiatică; iar Egiptul acordă prioritate securității frontierelor sale, Canalului Suez, Mării Roșii, Mediteranei de Est și securității sale arabe.

Prin urmare, faptul că patru țări dețin o putere militară semnificativă nu înseamnă neapărat că acestea sunt de acord asupra definiției amenințării sau asupra modului de a o gestiona.

Aici, succesul acordului va depinde de capacitatea sa de a gestiona interese diferite, precum și de capacitatea sa de a confrunta amenințările.

Egiptul nu ar fi doar al patrulea membru

Declarațiile lui Hakan Fidan nu înseamnă că Egiptul a luat o decizie finală de a adera la Acordul de la Mecca, dar dezvăluie clar că Cairo a devenit parte a calculelor privind viitorul acestui acord de apărare.

Mai important, declarațiile Turciei vin după o dezvoltare tangibilă a relațiilor militare dintre Egipt și Turcia și după stabilirea unui cadru consultativ care include Cairo, Ankara, Riad și Islamabad.

Prin urmare, aderarea Egiptului, dacă va avea loc, nu va însemna pur și simplu adăugarea unui al patrulea steag la un acord de apărare.

Cairo va dobândi o putere militară semnificativă, o locație strategică care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie, acces la Canalul Suez, influență arabă și o extindere strategică în Africa.

În schimb, Egiptul se va regăsi într-un sistem care combină capacitățile turcești, saudite și pakistaneze alături de cele proprii.

Va evolua „Acordul de la Mecca” dintr-un pact trilateral de apărare într-un sistem regional de securitate care se întinde de la Marea Mediterană la Marea Arabiei?

Răspunsul nu va fi determinat de numărul de țări care semnează acordul, ci mai degrabă de regulile de cooperare, limitele angajamentului, mecanismele de schimb de informații și capacitatea reală de a transforma forțe militare disparate într-un sistem de descurajare coerent pe care aceste țări îl stabilesc.