Defense România Forțele terestre US Army nu renunță la bazele militare din Germania şi Belgia. Motivul: Consolidarea prezenţei militare americane în Europa pentru descurajarea Rusiei

US Army nu renunță la bazele militare din Germania şi Belgia. Motivul: Consolidarea prezenţei militare americane în Europa pentru descurajarea Rusiei

Ca parte a unei demers continuu privind închiderea planificată a mai multor baze militare americane din Europa, Armata SUA a anunțat vineri că renunţă la intenţia de a închide șapte instalaţii militare din Germania şi Belgia. Motivul: Nevoia tot mai mare de consolidare a prezenţei militare americane ''în teatrul de operaţii european''.  

Decizia, într-o primă fază, de a închide aceste şapte obiective a fost luată în 2010 şi 2015, iar proiectul de întreţinere a acestora nu este, prin urmare, legat de intenţia fostului preşedinte Donald Trump de a reduce prezenţa militară americană în Germania, care îngrijorase foarte mult Berlinul şi nu a fost niciodată pusă în aplicare, relatează AFP.

Potrivit publicaţiei Army Times, administrația Biden a renunţat la punerea în aplicare a planului de retragere a forțelor SUA din Germania, inițiat de președintele Donald Trump. Preşedintele american Joe Biden, care consideră Rusia ca o ameninţare serioasă la adresa securităţii europene, a revenit deja asupra planului predecesorului său Donald Trump.

Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a anunțat în aprilie că Pentagonul (DoD) va desfășura încă 500 de soldați în Germania, pe lângă cei 35.000 de militari americani care sunt deja desfăşuraţi acolo în mod permanent sau prin rotație.

DoD consideră că prezenţa US Army în Germania este o parte foarte importantă a eforturilor Statelor Unite de a descuraja agresiunea Rusiei în Europa de Est.

Efectivele armatei americane în Germania au crescut chiar uşor în ultimele luni. La sfârşitul lunii martie, erau peste 35.000 de soldaţi şi familiile lor, repartizaţi la 21 de baze militare în toată ţara, precizează Agerpres.

Cele şase baze în cauză sunt cazărmi secundare, depozite şi spaţii de birouri, a precizat vineri, într-un comunicat, comandamentul armatei terestre americane din Europa. 

În iunie, aproximativ 28.000 de soldați din Statele Unite și 25 de țări aliate au participat la exercițiile militare Defender 21 pentru pregătirea și creşterea gradului de interoperabilitate dintre SUA, NATO și forțele partenere.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes