Defense România Știri principale Armata rusă recunoaşte că 1.351 de militari ruși au fost uciși, iar alți 3.825 răniți, după prima lună de război

Armata rusă recunoaşte că 1.351 de militari ruși au fost uciși, iar alți 3.825 răniți, după prima lună de război

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 25.03.2022, șeful Direcției Principale Operații și prim-locțiitor al șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Serghei Rudskoi, a prezentat o serie de date noi privind pierderile suferite de armata rusă în timpul așa-zisei operații speciale din Ucraina.

“Din păcate, în cursul operației militare speciale, există pierderi în rândul camarazilor noștri de arme. Până în prezent, 1.351 de militari au murit, iar alți 3.825 au fost răniți”, a susținut Rudskoy în cadrul briefingului.

“Statul va lua toate deciziile necesare pentru sprijinirea familiilor, creșterea copiilor victimelor până la absolvirea studiilor superioare, rambursarea integrală a împrumuturilor sau rezolvarea problemei locuințelor”, a precizat Rudskoy, citat de agenția de presă Interfax.

Comentariul autorului: Admițând că cifrele prezentate de partea rusă sunt reale, deși acestea pot fi chiar ceva mai mari, trebuie semnalat faptul că Vladimir Putin nu se află deloc într-o poziție de invidiat. Deși situația frontului nu este una chiar atât de rea, pierderile umane sunt colosale. Dacă la toate acestea adăugăm și pierderile în ceea ce privește tehnica militară și, mai ales, consecințele suportate de Rusia în plan economic, obținem o imagine reală a costurilor războiului din Ucraina, care vor fi greu de gestionat, chiar și dintr-o poziție autoritară precum cea a liderului de la Kremlin.

Ca urmare a acestui dezastru, se poate aprecia că liderii militari ruși de la cel mai înalt nivel, între care chiar ministrul apărării, Serghei Șoigu, și șeful Statului Major General al Forțelor Armate, Valeri Gherasimov, se află în pericolul de a fi demiși din funcții. În cazul ministrului apărării, este greu de presupus că chiar și apropierea de Vladimir Putin îl mai poate salva. Acesta din urmă va fi nevoit să-și sacrifice o parte dintre apropiați și să le găsească înlocuitori, în eșalonul doi sau chiar trei, respectiv între comandanții de genuri de trupe, regiuni militare sau de flote.

Pe de altă parte însă, trebuie spus faptul că această situație este periculoasă chiar și pentru Ucraina. Probabil că Vladimir Putin va încerca să-și maximizeze rezultatele obținute în urma invaziei pe teritoriul ucrainean și nu se va mai mulțumi cu “demilitarizarea” sau “denazificarea” Ucrainei, care figurau între obiectivele stabilite la începutul invaziei. “Trofeul” adus va trebui să includă “teritorii”, care să justifice prețul exorbitant plătit de cetățenii ruși, inclusiv prin jertfa unui număr atât de mare de militari.   

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes