Analiza RAND arată că țările NATO nu sunt complet pregătite pentru un război major cu Rusia. Dar sunt și câteva vești bune pentru Europa

O analiză realizată de think tank-ul american RAND avertizează că Regatul Unit și aliații europeni din NATO nu sunt suficient de bine pregătiți pentru un război de lungă durată și de mare intensitate cu Rusia. Lipsesc munițiile, capacitățile de apărare aeriană, personalul și infrastructura necesare pentru susținerea unui asemenea conflict.

Totuși, scenariul elaborat de cercetători evidențiază și câteva puncte forte: NATO reacționează unitar în scenariul atacării unui stat baltic (în speță Estonia). Majoritatea aliaților europeni se angajează să participe direct la apărarea acesteia, iar Rusia nu reușește să obțină victoria rapidă pe care o urmărește. În plus, arată raportul, unele state au început deja să își adapteze strategiile, iar experiența războiului din Ucraina oferă lecții importante pentru pregătirea militară a Europei.

Raportul „Ready for War 2030: A Scenario – Bolstering the UK and NATO's Preparedness”, publicat de RAND la 10 noiembrie 2026, este un scenariu ipotetic pentru a identifica vulnerabilitățile care ar putea afecta capacitatea NATO de a răspunde unei agresiuni rusești și de a susține un conflict prelungit.

Analiza se concentrează în principal asupra Regatului Unit, dar include și modul în care ar putea reacționa ceilalți aliați europeni. Scenariul pornește de la un atac rusesc asupra Estoniei, în mai 2030, și continuă cu extinderea conflictului în nordul Europei și în Atlanticul de Nord.

Prima veste bună: NATO reacționează rapid și nu abandonează statele baltice

Planul Moscovei se bazează tocmai pe presupunerea că statele vest-europene nu vor dori să riște un război cu Rusia pentru apărarea unui aliat de pe flancul estic.

Rusia ar urmări o operațiune militară limitată, în regiunea orașului estonian Narva, unde populația vorbitoare de limbă rusă este numeroasă.

Înaintea invaziei, Moscova ar alimenta proteste și tensiuni locale, apoi ar folosi intervenția autorităților estoniene drept pretext pentru a trimite trupe peste graniță. Obiectivul nu ar fi neapărat cucerirea unor teritorii importante, ci demonstrarea faptului că articolul 5 al Tratatului NATO nu garantează apărarea colectivă în practică.

Calculele Rusiei se dovedesc însă greșite. În scenariul RAND, NATO reacționează imediat, invocă articolul 5, iar majoritatea statelor membre își asumă angajamentul de a oferi sprijin militar direct Estoniei, chiar dacă participarea Statelor Unite este limitată.

Solidaritatea aliată nu se destramă în momentul declanșării conflictului. Mai mult, statele europene acceptă să participe la apărarea unui aliat atacat, fără să aștepte ca Washingtonul să preia conducerea operațiunilor.

Desigur, un asemenea răspuns este o ipoteză de lucru, nu o garanție privind comportamentul viitor al fiecărui stat membru. Dar RAND arată că Rusia nu poate considera automat că NATO va evita confruntarea militară.

A doua veste bună: Rusia nu reușește să obțină o victorie rapidă

Un alt aspect care merită remarcat este că ofensiva rusă nu produce rezultatul politic urmărit de Moscova. Deși Rusia reușește să ocupe Narva și cea mai mare parte a regiunii Ida-Viru, nu poate provoca prăbușirea apărării NATO și nici nu reușește să determine Alianța să renunțe la sprijinirea Estoniei.

În scenariul descris, forțele europene reușesc să mențină pozițiile pe flancul estic și să împiedice Rusia să transforme incursiunea inițială într-o victorie militară decisivă. Conflictul se prelungește însă și devine un război de uzură.

Rusia nu poate conta pe o victorie rapidă doar pentru că NATO are deficiențe de pregătire.

Pe de altă parte, arată că împiedicarea unei înfrângeri nu este același lucru cu obținerea victoriei. Aliații reușesc să oprească o ofensivă mai amplă, dar nu au suficiente resurse pentru a susține cu ușurință un război de lungă durată și pentru a recupera teritoriile ocupate.

Prin urmare, chiar dacă scenariul se încheie cu un armistițiu nefavorabil Estoniei, Rusia nu obține obiectivul strategic principal: destrămarea Alianței și compromiterea definitivă a apărării colective.

NATO are deja mecanisme care dau rezultate

Raportul nu descrie o Alianță care pornește de la zero în privința pregătirii pentru amenințările hibride și protejării infrastructurii critice.

Un exemplu este operațiunea Baltic Sentry, lansată de NATO pentru consolidarea supravegherii și protecției infrastructurii submarine din Marea Baltică. RAND menționează și operațiunea britanică Nordic Warden. Potrivit autorilor, ambele inițiative au produs deja efecte măsurabile în reducerea activităților suspecte ale navelor care ar putea pune în pericol cablurile submarine.

Este un exemplu concret de cooperare între aliați, într-un domeniu în care apărarea individuală a fiecărui stat nu este suficientă. Infrastructura energetică și de comunicații traversează frontiere, iar protejarea ei necesită supraveghere comună, schimb de informații și coordonare navală.

Un alt punct pozitiv este că amenințările cibernetice sunt recunoscute tot mai clar de guvernele statelor NATO și de instituțiile europene. Problema, în opinia autorilor, este că aceste inițiative nu au fost încă extinse suficient pentru a ține pasul cu dezvoltarea tehnologiilor și cu posibilitățile oferite de inteligența artificială.

Țările nordice și baltice oferă un model pentru restul Europei

O altă veste bună este că Europa nu trebuie să inventeze de la zero un sistem de pregătire a societății pentru război. Există deja modele funcționale, în special în nordul și estul continentului.

RAND evidențiază experiența Suediei și Finlandei, dar și pe cea a statelor baltice și central-europene. În aceste țări, pregătirea pentru crize și apărarea națională sunt privite ca responsabilități care depășesc sfera armatei.

Autorii consideră că Regatul Unit și ceilalți aliați vest-europeni pot învăța din aceste experiențe.

Există și capacități militare importante, dar trebuie susținute

Raportul identifică și câteva atuuri militare pe care Regatul Unit le-ar putea pune la dispoziția NATO.

În scenariul războiului din 2030, Londra contribuie la apărarea flancului estic cu o brigadă terestră, escadrile de avioane F-35 și Typhoon și capabilități de lovire la distanță. În nordul Europei, participă la operațiunile de luptă antisubmarin cu un grup de luptă al unui portavion și fregate Type 26.

Problema semnalată de RAND nu este absența tehnologiei sau a unor sisteme performante, ci numărul insuficient al acestora, disponibilitatea lor operațională și capacitatea de a le menține în luptă după luni de confruntări.

Experiența Ucrainei este esențială în această transformare. Războiul a demonstrat că dronele și alte sisteme relativ ieftine pot avea un rol major pe câmpul de luptă, iar capacitatea de a adapta rapid tehnologia și tacticile poate face diferența. Autorii RAND consideră că armatele occidentale au început să înțeleagă această schimbare, dar trebuie să accelereze trecerea de la concepte și proiecte la capabilități efective.

Industria europeană începe să caute soluții pentru apărarea antiaeriană

Un alt domeniu în care raportul identifică evoluții încurajatoare este dezvoltarea unor sisteme de apărare aeriană mai accesibile.

Într-un conflict în care Rusia ar utiliza simultan drone, rachete de croazieră și rachete balistice, folosirea interceptoarelor foarte scumpe împotriva unor ținte ieftine ar deveni rapid nesustenabilă.

RAND menționează apariția unor companii britanice care încearcă să dezvolte interceptoare cu preț redus și să găsească metode de producție care să permită fabricarea lor în număr mare.

Autorii văd potențial și în armele cu energie direcționată, inclusiv laserele de mare putere, care ar putea reduce costul interceptării anumitor amenințări.

Totuși, aceste tehnologii au încă limitări tehnice și nu reprezintă o soluție universală. Ele trebuie integrate într-un sistem de apărare multistratificat, alături de rachete și alte mijloace de interceptare.

Principalul avantaj al NATO: încă există timp pentru pregătire

Poate cea mai importantă concluzie a raportului este că vulnerabilitățile identificate nu reprezintă o condamnare la înfrângere. RAND precizează explicit că scenariul nu a fost construit pentru a demonstra că Regatul Unit este condamnat să piardă un eventual război, ci pentru a arăta ce trebuie schimbat pentru ca statul și societatea să poată face față unor șocuri majore.

Dacă Rusia ajunge la concluzia că NATO poate reacționa rapid, că statele europene sunt dispuse să lupte împreună și că Alianța are resursele necesare pentru a susține un conflict de lungă durată, tentația unei agresiuni ar putea scădea.

Cu alte cuvinte, descurajarea nu înseamnă doar să ai avioane, tancuri și rachete moderne. Înseamnă să demonstrezi că poți continua să lupți după primele lovituri, că industria poate înlocui echipamentele pierdute, că infrastructura poate funcționa sub atac și că populația nu va ceda în fața presiunilor.