Această evaluare nu vizează doar primele faze ale invaziei, ci și campaniile recente prin care Moscova a încercat, fără succes, să zdrobească reziliența populației ucrainene și să forțeze colapsul statului vecin.
Rusia a eșuat în toate obiectivele strategice
„Dacă ne uităm la Rusia, aceasta a eșuat în atingerea tuturor obiectivelor sale strategice. Acest lucru este valabil atât pentru primele zile ale războiului, cât și pentru ultimii patru ani, în special iarna trecută, când a încercat să zdrobească rezistența marelui popor ucrainean, a declarat generalul Kaschke.
Generalul german a subliniat că realizările Ucrainei au fost posibile datorită „curajului poporului ucrainean” și sprijinului internațional acordat în mod constant.
Joachim Kaschke a remarcat, de asemenea, o schimbare de abordare în relaţia cu ucrainenii - accentul nu mai cade exclusiv pe acordarea sprijinului necesar Ucrainei, ci pe construirea unui parteneriat cu aceasta.
„Asistăm acum la un proces invers. Dorim să ne dezvoltăm parteneriatul și relațiile cu marele popor ucrainean până la nivelul unui parteneriat strategic. Considerăm că avem multe de învățat și că trebuie să ne pregătim pentru foarte multe lucruri”, a afirmat el.
Generalul german a îndemnat aliații să se concentreze pe dinamica pozitivă și pe o viziune strategică în sprijinirea Ucrainei. În același timp, țările NATO trebuie să-și consolideze propriile capacități, întrucât „puterea Alianței izvorăște din puterea statelor sale membre”.
Hegemonie militară germană până în 2039
Eșecul rușilor nu este însă interpretat la Berlin ca un semnal de relaxare, ci ca un avertisment privind impredictibilitatea și agresivitatea unui regim dispus să testeze integritatea NATO în ciuda pierderilor masive. Germania a încetat să mai trateze cu superficialitate dinamica de securitate din estul continentului și a dezvăluit un plan ambițios care vizează construirea celei mai puternice armate convenționale din Europa până în anul 2039.
Această nouă strategie militară, intitulată „Responsabilitate pentru Europa”, identifică Rusia drept principala amenințare și marchează începutul unei schimbări doctrinare radicale, una mult aşteptată, trecând de la gestionarea crizelor internaționale la apărarea colectivă și descurajarea activă.
Planul prezentat recent de ministrul apărării, Boris Pistorius, prevede o restructurare în profunzime a Bundeswehr-ului, axată pe „capacități bazate pe efecte” în detrimentul cotelor rigide de tehnică militară din ultimii ani. Prioritățile sunt acum cu totul altele, punându-se accent pe dezvoltarea sistemelor de apărare împotriva rachetelor hipersonice, implementarea masivă a inteligenței artificiale în procesele de comandă și control și, mai ales, dobândirea capabilităților de „Deep Strike”.
Noua strategie militară germană vizează descurajarea totală a Rusiei
Berlinul intenționează să poată lovi obiective strategice, centre de comandă și rute de aprovizionare aflate mult în spatele liniilor frontului, utilizând rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, precum sistemele JASSM-ER, pentru a neutraliza amenințarea rusă încă din faza de mobilizare.
Dimensiunea forței umane este pilonul central al acestei transformări. Germania vizează atingerea unui număr de 460.000 de militari gata de luptă, compuși din 260.000 de soldați activi și 200.000 de rezerviști integrați complet în structura operațională. Noua strategie a rezervei elimină statutul secundar al acestei categorii de personal, transformând-o într-un element esențial pentru funcționarea Germaniei ca hub logistic al NATO. În cazul unui conflict major, reserviștii vor avea misiunea de a securiza rutele de tranzit spre est și infrastructura critică, permițând forțelor active să se desfășoare rapid pe Flancul Estic.
Industrializarea acestui proces este susținută de agenda EMA26, un program masiv de debirocratizare și modernizare care vizează accelerarea achizițiilor și digitizarea fluxurilor de lucru. Berlinul recunoaște că Rusia, deși a eșuat strategic în Ucraina, demonstrează o capacitate de adaptare și o industrie de război funcțională care nu pot fi ignorate. Prin urmare, parteneriatul strategic cu Ucraina este acum privit ca o oportunitate de învățare directă din realitatea câmpului de luptă, unde tehnologiile de date și sistemele autonome definesc victoria.
Germania își asumă rolul de garant al securității europene, recunoscând că forța Alianței derivă direct din capacitatea militară individuală a statelor membre. Mesajul transmis Moscovei este clar: perioada de ambiguitate strategică și subfinanțare a apărării s-a încheiat. Refacerea Bundeswehr-ului ca forță de șoc convențională este răspunsul direct la încercările Rusiei de a altera arhitectura de securitate a continentului.