Agenți FBI și de Securitate Internă din SUA sprijină statul Haiti în investigațiile privind asasinarea președintelui Jovenel Moise

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Grupul de comando responsabil de asasinarea preşedintelui haitian
Grupul de comando responsabil de asasinarea preşedintelui haitian

Pentagonul a anunţat că o echipă de experţi din domeniul securităţii şi aplicării legii din Statele Unite a plecat duminică spre Haiti pentru a stabili ce asistenţă poate oferi Washingtonul după asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise săptămâna trecută, transmite Reuters.

"Astăzi, o echipă inter-agenţii, în mare parte din cadrul Departamentul pentru Securitate Internă şi FBI, se îndreaptă spre Haiti chiar acum pentru a vedea ce putem face pentru a ajuta în procesul de investigaţie", a declarat pentru Fox News Sunday purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, transmite Agerpres.

La întoarcere, preşedintele Joe Biden va fi informat de echipă şi "va lua apoi decizii cu privire la calea de urmat", a declarat pentru Reuters un înalt oficial al administraţiei americane.

Haiti a solicitat ajutorul SUA pentru a securiza ţara şi a investiga atacul de miercuri în care a fost a ucis preşedintele Jovenel Moise la domiciliul său din Port-au-Prince, atentat care a scufundat şi mai mult în haos această ţară deja afectată de sărăcie.

Autorităţile haitiene au declarat că doi americani haitieni se numără printre presupuşii asasini.

Nu a fost comunicat cât timp va rămâne echipa SUA în Haiti.

Oficialul administraţiei americane a declarat duminică că Washingtonul se va consulta cu partenerii săi regionali şi cu ONU.

SUA au respins până acum cererea Haiti de a trimite trupe, iar ONU ar avea nevoie de o autorizaţie din partea Consiliului de Securitate pentru a trimite forţe armate. John Kirby a declarat: "O analizăm aşa cum am face orice altă cerere de asistenţă la Pentagon. Face obiectul unei analize". 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel