Afganistan. Zeci de civili ucişi în operaţiuni aeriene

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Cel puţin 25 de civili, printre care femei şi copii, au fost ucişi în două operaţiuni aeriene separate în provinciile afgane Kapisa şi Maidan Wardak, transmite marţi dpa, citând oficiali afgani. 

Cel puţin 12 civili şi-au pierdut viaţa după ce un bombardier al forţelor americane în Afganistan a vizat din greşeală o locuinţă civilă din Maidan Wardak, luni seara, au declarat consilierii provinciali Masoud Shenzi şi Sharifullah Hotak. Potrivit surselor, în aceeaşi operaţiune a fost distrusă o închisoare administrată de talibani, în districtul Jaghato, reuşindu-se eliberarea a opt soldaţi încarceraţi de militanţi. 

40 de talibani, ucişi în operaţiune

Cel puţin 40 de talibani au fost ucişi în operaţiune, a declarat Merwais Amiri, membru al consiliului provincial. Între timp, un atac aerian în districtul Tagab din provincia Kapisa a provocat moartea a cel puţin 13 civili, printre care femei şi copii, şi rănirea altor cinci, a indicat un alt membru al consiliului, Mohammad Khan Safi. La rândul său, şeful consiliului provincial a indicat un bilanţ de zece morţi, printre care se numără copii şi patru femei. 

Un comunicat al forţelor americane în Afganistan a confirmat atacul aerian din Kapisa, precizând că au fost răniţi şase membri ai miliţiilor locale proguvernamentale, dar negând existenţa de 'victime necombatante'. Potrivit unui raport din februarie al Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA), în 2017 a fost consemnat un bilanţ al victimelor civile de 10.453 persoane, dintre care 3.438 ucise şi 7.015 rănite. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel