Admiterea României în Schengen, discutată neoficial la Consiliul European. Decizia Austriei: Curtea de Justiţie sau varianta negocierilor?

Foto: Freepik via DC News
Foto: Freepik via DC News

Șefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană ar urma să discute astăzi despre blocarea admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, scrie Rador.

Admiterea în Schengen a celor două state va fi discutată, deşi subiectul nu este inclus oficial pe agenda reuniunii, potrivit declaraţiilor făcute în această dimineaţă de preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Klaus Iohannis, a precizat ieri că va ridica această problemă la summit.

În schimb, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a apărat astăzi, din nou, votul ţării sale împotriva aderării celor două state la spaţiul european de liberă circulaţie: Nu este o problemă de ţări împotriva altor ţări, este o problemă de securitate. ”Avem în Austria mai multe de 75.000 de persoane neînregistrate şi ştim că 20.000 de migranţi ilegali traversează România. Ştiu asta ca urmare a investigaţiilor derulate de Poliţia austriacă”. 

Charles Michel, arăta, în această dimineaţă, că va exista un schimb de opinii pe această temă, deşi subiectul nu figurează oficial pe agenda reuniunii.

”Cred că este foarte pozitiv că a fost posibil să luăm o decizie pentru Croaţia şi înţeleg complet poziţia României şi Bulgariei. Vom avea, probabil, ocazia unui schimb de opinii cu privire la actuală situaţie şi sper să dăm un semnal că, în următoarele luni, vom lucra într-un spirit pozitiv pentru a face progrese. Asta nu înseamnă că vom avea o dezbatere formală asupra subiectului, dar mă aştept ca subiectul să fie abordat în Consiliul European”, a declarat Charles Michel.

Titus Corlățean a criticat neincluderea subiectului pe agenda Consiliului European, ”fără o perspectivă clară şi fără angajamente”.

”Cred că profesioniştii care încă mai sunt (...) v-ar putea spune că sunt două variante de atac la Curtea de Justiţie de la Luxemburg, care nu exclud în niciun caz procesul politic de negocieri, care, dimpotrivă, ar adăuga la presiunea pusă pe Austria.(...) Deci ar fi un mijloc de presiune foarte eficace, absolut legitim, jurisdicţional, nu este o chestiune emoţională, nu dăm cu pietre, şi folosim instituţiile Uniunii Europene, care, uitaţi, în cazul României, nu au funcţionat cum trebuie, pentru că Consiliul Ministerial Justiţie Afaceri Interne n-a reuşit să obţină rezultatul legitim pe baza acquis-ului comunitar al Schengen, pe baza tratatelor, aşa cum era corect, legitim pentru România”, arată Corlățean.

O părere similară vine și de la europarlamentarul Eugen Tomac, care spune că decizia luată șa Consiliul JAI de săptămâna trecută încalcă principiu cooperării loiale între instituțiile europene, iar România ar trebui să atace decizia cât mai repede la Curtea de Justiţie.

”Astăzi trebuia să figureze și problematica Schengen, iar în concluziile reuniunii Consiliului European trebuia să avem precizarea că se încalcă Tratatul Uniunii Europene. Soluția este să mergem la Curtea de Justiție pentru că avem un conflict de cooperare între instituțiile europene. O acțiune în justiție nu blochează procesul de negociere, în schimb pune presiune pentru a ne fructifica șansele”, explică Tomac.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel