SUA ar urma să aprobe desfăşurarea sistemului Patriot în Ucraina. Gen. Ryder: Astăzi nu anunțăm nimic. ”Vom furniza gamă completă de asistență”

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Administrația Biden finalizează planurile de trimitere a sistemului de apărare antirachetă Patriot în Ucraina, care ar putea fi anunțate chiar în această săptămână, potrivit a trei oficiali americani. Planul Pentagonului mai trebuie să fie aprobat de secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, înainte de a fi trimis președintelui Joe Biden pentru a fi semnat. Cei trei oficiali au declarat pentru CNN că se așteaptă aprobarea.

Ucraina a cerut partenerilor săi occidentali sisteme de apărare aeriană, inclusiv sisteme Patriot de fabricaţie americană, pentru a se proteja de bombardamentele intense cu rachete ruseşti inclusiv asupra infrastructurii sale energetice, precizează Reuters.

Sistemele de apărare antiaeriană cu baza la sol, cum este Patriot, fabricat de Raytheon Technologies Corporation, cu sediul în Arlington, Virginia, sunt construite pentru a intercepta rachetele care se apropie.

Doi dintre oficiali, care au vorbit sub protecţia anonimatului, au declarat că anunţul ar putea fi făcut joi, dar că se aşteaptă aprobarea oficială a secretarului american al apărării, Lloyd Austin, şi a preşedintelui Joe Biden.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat NATO să nu furnizeze Ucrainei sisteme de apărare antirachetă Patriot şi este posibil ca Moscova să considere sprijinul defensiv drept o escaladare, scrie Reuters. 

 

Pentagonul: Menținem un dialog solid cu partenerii noștri ucraineni

 

Gen. Pat Ryder a refuzat să confirme, dar declară că SUA doresc să furnizeze o ”gamă completă de asistență” militară.

”În lumina bombardamentelor crude și continue ale Rusiei asupra civililor nevinovați și a infrastructurii civile din Ucraina, vom continua să avem acele discuții și să ne uităm la capacitățile de care vor avea nevoie pentru a-și apăra teritoriul. Dar, din nou, nu am nimic de anunțat astăzi.

După cum am discutat mai devreme, menținem un dialog solid cu partenerii noștri ucraineni și cu aliații noștri.

Când și dacă avem ceva de anunțat, vom face asta”.

 

Sistemele de rachete sol-aer Patriot ar putea fi desfăşurate în curând în Ucraina

 

Ucraina a cerut de mai multe ori Statelor Unite să-i ofere sisteme avansate de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune Patriot, care simt foarte eficient în interceptarea rachetelor balistice și de croazieră, în condițiile în care se confrunta cu tot mai multe atacuri rusești cu rachete și drone. 

Dacă informaţia este adevărată şi Statele Unite chiar urmează să decidă acest lucru, sistemul Patriot ar fi cel mai eficient sistem de arme cu rază lungă de acțiune trimis de un stat occidental în Ucraina.

Nu este clar câte lansatoare de rachete vor fi trimise, dar o baterie Patriot tipică include un set de radare, un generator electric, o stație de control și până la opt lansatoare, fiecare conținând patru rachete.

"Este o discuție îndelungată cu partenerii noștri, deoarece este un sistem foarte sofisticat și scump, așa că eu cred că Patriot va fi și pe câmpul de luptă, dar în următoarea perioadă", a declarat ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, pentru CNN.

Youtube video image

Ministrul ucrainean al Apărării a adăugat că trupele ucrainene cauta în fiecare soluții mai bune pentru a lupta cu dronele kamikaze de fabricație iraniană lansate de Rusia.

"Avem nevoie de sisteme antidronă. Războiul electronic este o chestiune foarte importantă pentru noi", a adăugat ministrul.

După cum a relatat anterior agenţia Ukrinform, Oleksii Reznikov a declarat în cadrul unui briefing la Odesa că rușii continuă să lovească infrastructura energetică a Ucrainei, deoarece vrea să împingă Ucraina spre negocieri.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel