Acord nuclear Iranian. Avertismentul Teheranului

Sebastian Florea |
Data publicării:

În cazul unui eşec al acordului nuclear situaţia ar fi foarte periculoasă pentru Iran, consideră şeful diplomaţiei de la Teheran.

Un eşec al acordului internaţional privind programul nuclear iranian ar fi foarte periculos pentru Iran, a avertizat duminică ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, citat de două agenţii de presă.

"Un eşec (al acordului) va fi foarte periculos pentru noi", scriu agenţia oficială iraniană Irna şi agenţia Isna, citându-l pe Zarif, unul dintre artizanii acestui acord încheiat la Viena în iulie 2015. Zarif nu a precizat care ar putea fi consecinţele unui eşec pentru Iran. Totuşi, remarcă agenţia dpa, un eşec al acordului ar izola Iranul din punct de vedere politic şi ar putea avea şi consecinţe economice.

Potrivit celor două agenţii iraniene citate, Zarif a făcut aceste declaraţii în timpul unui discurs rostit în faţa reprezentanţilor camerei de comerţ iraniene.

Validat printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, acordul de la Viena a fost încheiat între Republica Islamică Iran şi Grupul 5+1 (China, SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania). Acordul a permis să se pună capăt anilor de izolare în care s-a aflat Iranul, prin ridicarea unei părţi a sancţiunilor economice internaţionale împotriva acestei ţări. În schimb, autorităţile iraniene au acceptat să-şi limiteze drastic programul nuclear, pentru a garanta că Iranul nu caută să obţină arma atomică.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel