Abdel-Fattah al-Sissi, întâlnire cu Putin. Conflictele din lumea arabă, un subiect

Abdel-Fattah al-Sissi și Vladimir Putin au avut o întrevedere pe teme extrem de importante.

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit miercuri, la Soci, pe omologul său egiptean Abdel-Fattah al-Sissi, pentru convorbiri ce se vor concentra în special pe conflictele din lumea arabă şi pe reluarea zborurilor directe între Rusia şi staţiuni din Egipt, informează dpa.

Rusia a aprobat reluarea zborurilor directe cu Cairo în acest an, după o interdicţie de peste doi ani de zile ce a urmat prăbuşirii unui avion rusesc la scurt timp după ce acesta decolase din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh. O grupare afiliată organizaţiei extremiste Stat Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea pentru doborârea avionului. Turismul rus a fost o importantă sursă de venituri pentru economia egipteană, înainte de interdicţia impusă asupra zborurilor directe din Rusia spre staţiuni din Egipt.

Dineu oficial la un restaurant din Soci

În prezent, Egiptul încearcă să determine Rusia să aprobe reluarea zborurilor spre Sharm el-Sheikh şi o altă staţiune egipteană, Hurghada.

De asemenea, se aşteaptă ca Vladimir Putin şi Al-Sissi să discute despre actualele conflicte din Siria, Libia şi Yemen, potrivit unor comentarii făcute de consilieri ai Kremlinului.

Cei doi lideri s-au întâlnit cu o seară înainte pentru un dineu informal la un restaurant din Soci, în sud-vestul Rusiei, şi pentru o plimbare pe chei, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel