Un grup de senatori americani vor să blocheze şantajul Ankarei: Turcia nu primeşte avioane F-16 până când NATO nu se extinde

DefenseRomania Team |
Data publicării:
Avion F-16 Fighting Falcon Block 70/72 Viper. Foto: Lockheed Martin
Avion F-16 Fighting Falcon Block 70/72 Viper. Foto: Lockheed Martin

Mai mult de un sfert din Senat SUA i-a trimis joi o scrisoare președintelui Joe Biden, amenințând că va bloca o vânzare de armament în valoare de 20 de miliarde de dolari, care include 40 de avioane de luptă F-16 Block 70 și modernizarea flotei actuale a Turciei, atâta timp cât Ankara continuă să blocheze aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Turcia blochează din mai intrarea Suediei – şi a Finlandei – în NATO, acuzându-le că adăpostesc militanţi şi simpatizanţi kurzi pe care îi consideră drept „terorişti”, în special pe cei din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Scrisoarea a fost înaintată la câteva zile după ce un alt senator american din Comisia pentru Relații Externe a SUA a evocat posibilitatea impunerii unor sancțiuni împotriva Turciei în cazul în care aceasta va continua să blocheze aderarea celor două țări nordice la NATO.

"Odată ce protocoalele de aderare la NATO vor fi ratificate de către Turcia, Congresul poate lua în considerare vânzarea de avioane de luptă F-16", au precizat senatorii Jeanne Shaheen și Thom Tillis în scrisoarea adresată lui Biden, semnată de un grup bipartizan de alți 25 de senatori. "Un eșec în acest sens, totuși, ar pune sub semnul întrebării această vânzare", precizează publicaţia Defense News.

Printre semnatarii acestei scrisori s-au numărat mai mulți senatori care fac parte din comisia pentru servicii armate și din comisia pentru relații externe, care are jurisdicție asupra vânzărilor de arme. Democratul nr. 2 din Senat, Dick Durbin din Illinois, a semnat, de asemenea, scrisoarea.

Senatorii au susținut că Turcia își încalcă angajamentele asumate în cadrul unui acord trilateral semnat anul trecut cu Finlanda și Suedia. Conform acestui acord, cele două țări vor lua măsuri împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat în afara legii, și vor putea extrăda anumite persoane în schimbul ratificării de către Turcia a cererilor lor de aderare la NATO. 

Suedia, în special, a ajuns în vizorul președintelui turc Recep Tayyip Erdogan luna trecută, după ce un politician danez de extremă dreaptă a călătorit la Stockholm pentru a arde un Coran în apropierea ambasadei Turciei. Incidentul a determinat Turcia să anuleze o vizită la Ankara a ministrului suedez al Apărării, Pal Jonson, unde acesta spera să discute despre aderarea ţării sale la NATO.

Cu toate acestea, senatorii SUA au ținut să remarce că Turcia "s-a dovedit a fi un aliat valoros al NATO în timp ce invazia ilegală a Rusiei în Ucraina continuă" și au lăudat-o pentru "angajamentul său de a pune în aplicare acordul pentru exporturile vitale de cereale din porturile ucrainene, mediat de ONU, care a permis Ucrainei să exporte cereale și să evite o criză alimentară globală".

Președintele Comisiei pentru relații externe a Senatului SUA, Bob Menendez, a declarat că se va folosi de poziția sa pentru a bloca vânzarea de avioane F-16, deoarece exista mai multe îngrijorări care includ încarcerarea de către regimul de la Ankara a jurnaliștilor și a oponenților politici, precum și tensiunile cu Grecia în estul Mediteranei. Departamentul de Stat nu a notificat încă în mod oficial Congresul cu privire la vânzarea de F-16, pe fondul amenințării lui Menendez de a o bloca.

"Problema F-16 este mult mai mare decât ascensiunea în NATO, deși aceasta face parte din ea", a declarat Menendez pentru Defense News luna trecută. "Dar doar făcând asta, nu rezolvă problema".

Iar marți, Chris Van Hollen, membru al Comisiei pentru relații externe din Senat, a evocat perspectiva sancționării Turciei pentru refuzul de a ratifica aderarea Suediei și Finlandei la NATO.

"Trebuie să ne coordonăm cu partenerii noștri [din Uniunea Europeană] și să luăm în considerare diferite tipuri de sancțiuni dacă Erdogan continuă să blocheze aderarea Finlandei și Suediei la NATO", a declarat Van Hollen la un eveniment găzduit de publicaţia Al-Monitor.

"Economia turcă nu este într-o formă foarte bună", a continuat el. "Este unul dintre motivele pentru care sondajele de opinie din Turcia arată că Erdogan nu este popular. Așadar, cred că trebuie să existe anumite consecințe pentru acest tip de comportament".

Pe lângă sancțiunile pentru blocarea intrării Suediei și Finlandei în NATO, Van Hollen a evocat și perspectiva unor sancțiuni în cazul în care Erdogan își va pune în practică amenințările tot mai frecvente de a ataca forțele kurde susținute de SUA în nord-estul Siriei, înainte de alegerile prezidențiale turcești din mai.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel